Art. 34
(1)Fiecare angajator are obligația de a înființa un registru general de evidenta a salariatilor.
(2)Registrul general de evidenta a salariatilor se va inregistra în prealabil la autoritatea publică competența, potrivit legii, în a carei raza teritoriala se afla domiciliul, respectiv sediul angajatorului, data de la care devine document oficial.
(3)Registrul general de evidență a salariaților se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării și cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaților, data angajării, funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile și cuantumul acestora, perioada și cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detașării și data încetării contractului individual de muncă.
(4)Registrul general de evidenta a salariatilor este pastrat la domiciliul, respectiv sediul angajatorului, urmand să fie pus la dispoziție inspectorului de muncă sau oricarei alte autorități care îl solicita, în condițiile legii.
(5)La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
(6)În cazul încetării activității angajatorului, registrul general de evidenta a salariatilor se depune la autoritatea publică competența, potrivit legii, în a carei raza teritoriala se afla sediul sau domiciliul angajatorului, după caz.
(7)Metodologia de intocmire a registrului general de evidenta a salariatilor, inregistrarile care se efectueaza, precum și orice alte elemente în legătură cu intocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 14.01.2023 | Text reconfirmat alin. (6^1) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 26.05.2022 | Text reconfirmat alin. (3), alin. (7) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 16.05.2021 | Text reconfirmat | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 18.05.2011 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (4), alin. (6), alin. (7) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 30.04.2011 | Text reconfirmat alin. (3), alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (6), alin. (7) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 05.07.2005 | Modificat alin. (3) | OUG nr. 65/2005 | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |