Art. 17
(1)Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectata în vederea angajarii ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intenționează să le inscrie în contract sau să le modifice.
(1^1)Obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajarii sau a salariatului se considera indeplinita de către angajator la momentul semnarii contractului individual de muncă sau a actului aditional, după caz.
(2)Persoana selectata în vederea angajarii ori salariatul, după caz, va fi informata cu privire la cel puțin urmatoarele elemente:
a)identitatea părților;
b)locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca în diverse locuri;
c)sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d)funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului;
d^1)criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
e)riscurile specifice postului;
f)data de la care contractul urmeaza să își produca efectele;
g)în cazul unui contract de muncă pe durata determinata sau al unui contract de muncă temporara, durata acestora;
h)durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
i)condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia;
j)salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
k)durata normala a muncii, exprimata în ore/zi și ore/săptămâna;
l)indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementeaza condițiile de muncă ale salariatului;
m)durata perioadei de proba;
(3)Elementele din informarea prevăzută la alin. (2) trebuie să se regaseasca și în conținutul contractului individual de muncă.
(4)Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.
(4^1)La negocierea, incheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de terti, conform propriei optiuni, cu respectarea prevederilor alin. (5).
(5)Cu privire la informațiile furnizate salariatului, prealabil incheierii contractului individual de muncă, între părți poate interveni un contract de confidentialitate.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 22.10.2022 | Text reconfirmat alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. k), alin. (3) lit. l), alin. (3) lit. n), alin. (4) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 06.10.2022 | Text reconfirmat alin. (4), alin. (4^1) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 25.07.2021 | Text reconfirmat alin. (3) lit. o) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 06.05.2021 | Text reconfirmat alin. (3) lit. n), alin. (4) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 03.10.2020 | Text reconfirmat alin. (6), alin. (7) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 07.08.2017 | Text reconfirmat alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 18.05.2011 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 30.04.2011 | Text reconfirmat alin. (2) lit. d), alin. (4) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (1^1), alin. (2), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. j), alin. (2) lit. k), alin. (2) lit. l), alin. (4), alin. (4^1), alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 18.09.2006 | Modificat alin. (1) | OUG nr. 55/2006 | Vezi modificarea |
| 22.12.2005 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (2), alin. (2) lit. m), alin. (4^1) | Legea nr. 371/2005 | Vezi modificarea |
| 05.07.2005 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (2), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. m), alin. (4^1) | OUG nr. 65/2005 | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |