Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 168 Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

Versiunea veche
03.01.2016 → 11.08.2016Forma dată de Legea nr. 358/2015
Versiunea nouă
12.08.2016 → 05.12.2016Modificată prin Legea nr. 57/2016
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
1 schimbare în alin. (10) · 9 alineate neschimbate

(1)Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și instituțiile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. g)-o) au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuțiile individuale de asigurări sociale de sănătate, precum și obligația de a calcula contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate de aceștia, după caz.

Neschimbat între cele două versiuni

(2)Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate individuale calculate și reținute potrivit alin. (1) se plătesc, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuția angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Neschimbat între cele două versiuni

(4)Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoanele fizice care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligația de a calcula și de a reține contribuțiile individuale și pe cele ale angajatorului, precum și de a le plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.

Neschimbat între cele două versiuni

(5)Calculul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate individuale se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 lit. a) asupra bazelor lunare de calcul menționate la art. 157, art. 160-167, după caz.

Neschimbat între cele două versiuni

(6)Calculul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 lit. b) asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 158, cu respectarea prevederilor specifice prevăzute la art. 159.

Neschimbat între cele două versiuni

(7)În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferențe de salarii/solde și pensii sau diferențe de pensii, cu excepția sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Neschimbat între cele două versiuni

(8)Calculul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte se realizează de către acestea, prin aplicarea cotei integrale de contribuție rezultate din însumarea cotei individuale cu cea datorată de angajator prevăzute la art. 156, asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 157. Contribuția se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.

Neschimbat între cele două versiuni

(9)Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii care depășesc, lunar, valoarea întregită la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv, provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, se realizează de către organul fiscal competent în baza declarației specifice prevăzute la art. 130 alin. (4) sau a declarației privind venitul estimat prevăzute la art. 120, după caz.

Neschimbat între cele două versiuni

(10)În cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând text eliminat: ajutor social (sfârșit)text adăugat: ajutoare sociale (sfârșit), indemnizații de șomaj, venituri din pensii, text eliminat: precum și (sfârșit)indemnizații text eliminat: pentru creșterea copilului în vârstă (sfârșit)text adăugat: pe perioada concediului (sfârșit)de text eliminat: până la 2 ani (sfârșit)text adăugat: acomodare (sfârșit)sautext eliminat: , în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și pentru persoanele care beneficiază de (sfârșit)text adăugat: (sfârșit)indemnizații pentru text eliminat: copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani (sfârșit)text adăugat: creșterea copilului (sfârșit), sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății text adăugat: sumelor respective (sfârșit)și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Modificat prin Legea nr. 57/2016· în vigoare din 12.08.2016
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 153 Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătateModificat alin. (1) lit. h)Compară
Art. 162Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3)Compară

Înapoi la art. 168