Închide

Art. 220^4Baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă

În vigoaredin 15.12.2023Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă o reprezintă suma câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

a)veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situația personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază sau, după caz, soldele de funcție/salariile de funcție corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

b)indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

c)indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

d)remunerația administratorilor societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

e)remunerația obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

f)sumele reprezentând participarea salariaților la profit, potrivit legii;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

g)sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept;

Legea nr. 296/2020· din 24.12.2020

h)indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:

OG nr. 16/2022· din 01.01.2023

(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;

Legea nr. 72/2022· din 03.04.2022

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Legea nr. 72/2022· din 03.04.2022

Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.

i)indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din străinătate, pe perioada delegării/detașării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

j)indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:

Legea nr. 72/2022· din 03.04.2022

(i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic;

Legea nr. 72/2022· din 03.04.2022

(ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.

Legea nr. 72/2022· din 03.04.2022

Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării.

k)indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entități din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă.

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

l)indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

OUG nr. 114/2018· din 29.12.2018

m)valoarea nominală a tichetelor cadou prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h), acordate de angajatori, potrivit legii;

OUG nr. 130/2021· din 18.12.2021

n)veniturile prevăzute la art. 142 lit. aa^1), pentru partea care depășește limitele prevăzute la respectiva dispoziție;

OG nr. 16/2022· din 01.01.2023

(2)Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției asiguratorie pentru muncă sumele prevăzute la art. 142.

OUG nr. 79/2017· din 01.01.2018

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
15.12.2023Modificat rândul 3, rândul 6OUG nr. 115/2023Vezi modificarea
01.01.2023Modificat alin. (1) lit. h), rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, alin. (1) lit. n), rândul 7OG nr. 16/2022Vezi modificarea
03.04.2022Modificat alin. (1) lit. h), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, alin. (1) lit. j), rândul 5, rândul 6, rândul 7Legea nr. 72/2022Vezi modificarea
18.12.2021Completat cu alin. (1) lit. m)OUG nr. 130/2021Vezi modificarea
24.12.2020Modificat alin. (1) lit. g)Legea nr. 296/2020Vezi modificarea
29.12.2018Completat cu alin. (1) lit. l)OUG nr. 114/2018Vezi modificarea
01.01.2018Intrat în vigoareOUG nr. 79/2017Forma inițială