Titlul II Contractul individual de muncă › Capitolul V Încetarea contractului individual de muncă › Secțiunea a 3-a Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului
Art. 64
(1)În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
(2)În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3)Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
(4)În cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Codului muncii față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 18.05.2011 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 22.12.2005 | Modificat alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Legea nr. 371/2005 | Vezi modificarea |
| 05.07.2005 | Modificat alin. (2), alin. (3), alin. (4) | OUG nr. 65/2005 | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |