Închide

Art. 87

În vigoaredin 18.05.2011Verificat față de legislatie.just.ro la 20.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului muncii față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Referitor la condițiile de angajare și de muncă, salariații cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi tratați mai puțin favorabil decât salariații permanenți comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.

(2)În sensul alin. (1), salariatul permanent comparabil reprezintă salariatul al cărui contract individual de muncă este încheiat pe durată nedeterminată și care desfășoară aceeași activitate sau una similară, în aceeași unitate, avându-se în vedere calificarea/aptitudinile profesionale.

(3)Atunci când nu există un salariat cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată comparabil în aceeași unitate, se au în vedere dispozițiile din contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementările legale în domeniu.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
18.05.2011Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3)act nemenționat de sursăVezi modificarea
30.04.2011Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)act nemenționat de sursăVezi modificarea
22.04.2007Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)act nemenționat de sursăVezi modificarea
01.03.2003Intrat în vigoareLegea nr. 53/2003Forma inițială