Art. 84
(1)La încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durata determinata, prevăzut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevăzut la art. 82 alin. (1), dacă pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată.
(2)Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile:
a)în cazul în care contractul individual de muncă pe durata determinata este încheiat pentru a înlocui temporar un salariat absent, dacă intervine o noua cauza de suspendare a contractului acestuia;
b)în cazul în care un nou contract individual de muncă pe durata determinata este încheiat în vederea executării unor lucrări urgente, cu caracter excepțional;
c)în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durata determinata se impune datorită unor motive obiective prevăzute expres de legi speciale;
c^1)în cazul în care încheierea unui nou contract individual de muncă pe durata determinata se impune datorită unor motive obiective cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național și/sau la nivel de ramura, pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe;
d)în cazul în care contractul individual de muncă pe durata determinata a încetat din inițiativa salariatului sau din inițiativa angajatorului, pentru o abatere grava sau abateri repetate ale salariatului.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 18.05.2011 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |
| 30.04.2011 | Abrogat | ||
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. c^1), alin. (2) lit. d) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 18.09.2006 | Modificat alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. c^1) | OUG nr. 55/2006 | Vezi modificarea |
| 22.12.2005 | Modificat alin. (1) | Legea nr. 371/2005 | Vezi modificarea |
| 05.07.2005 | Modificat alin. (1) | OUG nr. 65/2005 | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |