Codul fiscal · Comparație
Art. 147 Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate
- Versiunea veche
- 06.12.2016 → 31.12.2017Forma dată de OUG nr. 84/2016
- Versiunea nouă
- 01.01.2018 → 07.02.2018Modificată prin OUG nr. 79/2017
(1)Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d)-f), precum și persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
(2)text eliminat: În situația persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente pentru care plătitorul de venit are obligația reținerii la sursă a contribuțiilor sociale, declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale se face de către plătitorul de venit, care în acest caz este asimilat angajatorului, prin depunerea declarației prevăzute la alin. (1), până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile. (sfârșit)
(3)În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 146 alin. (10) și (11), sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestațiilor acordate de sistemul public de pensii, contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(3^1)Prevederile alin. (3) se aplică și în cazul sumelor reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite prin lege, acordate pentru perioade anterioare.
(4)Prin excepție de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzuți la art. 80 alin. (2), în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.
(5)Depunerea trimestrială a declarației prevăzute la alin. (1) constă în completarea și depunerea a câte unei declarații pentru fiecare lună din trimestru.
(6)Numărul mediu de salariați se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariați din declarațiile prevăzute la alin. (1) depuse pentru fiecare lună din anul anterior.
(7)Pentru persoanele și entitățile prevăzute la alin. (4), venitul total se stabilește pe baza informațiilor din situațiile financiare ale anului anterior.
(8)Persoanele și entitățile prevăzute la alin. (4) pot opta pentru depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate în condițiile alin. (1), dacă depun declarația privind opțiunea până la data de 31 ianuarie inclusiv.
(9)Persoanele și entitățile prevăzute la alin. (4) care au optat pentru depunerea declarației în condițiile alin. (1) pot trece la regimul de declarare prevăzut la alin. (4) începând cu luna ianuarie a anului pentru care s-a depus opțiunea.
(10)Persoanele și entitățile prevăzute la text adăugat: art. 80 (sfârșit)alin. (text eliminat: 4 (sfârșit)text adăugat: 2 (sfârșit))text eliminat: , cu excepția persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale (sfârșit)text adăugat: lit. b) (sfârșit)și text eliminat: persoanelor fizice (sfârșit)text adăugat: c) (sfârșit)care text eliminat: exercită profesii libere, precum și a asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care, potrivit legii, folosesc personal angajat și care (sfârșit)se înființează în cursul anuluitext eliminat: , (sfârșit) aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înființării dacă, odată cu declarația de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv și, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.
(11)Ori de câte ori în cursul trimestrului persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzuți la art. 80 alin. (2), în calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declarația prevăzută la alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calității de asigurat. În acest caz, declarația/declarațiile aferentă/aferente perioadei rămase din trimestru se depune/se depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calității de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declarația pentru prima lună a trimestrului, cât și cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului să se depună numai declarația pentru luna a treia.
(12)Persoanele fizice care text eliminat: își desfășoară activitatea și (sfârșit)obțin venituri sub formă de salarii ca urmare a activității desfășurate la misiunile diplomatice și posturile consulare acreditate în România, precum și la reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine depun declarația prevăzută la alin. (1) și achită contribuțiile sociale text eliminat: ale angajatorului și cele individuale (sfârșit)text adăugat: obligatorii (sfârșit)în cazul în care misiunile și posturile, precum și reprezentanțele respective nu optează pentru îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată a contribuțiilor sociale.
(13)Persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România și care datorează contribuțiile sociale obligatorii pentru salariații lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligația să depună declarația prevăzută la alin. (1) numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(14)Angajatorii prevăzuți la alin. (13) au obligația să transmită organului fiscal competent informații cu privire la acordul încheiat cu angajații.
(15)Dacă între angajatorii prevăzuți la alin. (13) și persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor nu au fost încheiate acorduri, obligația privind text eliminat: achitarea (sfârșit)text adăugat: plata (sfârșit) contribuțiilor sociale datorate de angajatori, reținerea și plata contribuțiilor sociale text eliminat: individuale (sfârșit)text adăugat: datorate de persoanele fizice respective (sfârșit), precum și depunerea declarației prevăzute la alin. (1) revine angajatorilor.
(16)Declarația prevăzută la alin. (1) se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe portalul e-România, iar declarația privind opțiunea prevăzută la alin. (8) se depune pe suport hârtie, la sediul organului fiscal competent.
(17)Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului sănătății.
(18)Evidența obligațiilor de plată a text eliminat: contribuțiilor (sfârșit)text adăugat: contribuției (sfârșit) de asigurări sociale datorate de angajatori și asimilații acestora se ține pe baza codului de identificare fiscală, iar cea privind text eliminat: contribuțiile (sfârșit)text adăugat: contribuția (sfârșit) de asigurări sociale text eliminat: individuale (sfârșit)text adăugat: datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale (sfârșit), text adăugat: potrivit prezentei legi, (sfârșit)pe baza codului numeric personal sau pe baza numărului de identificare fiscală, după caz.
(19)Declarația prevăzută la alin. (1) va cuprinde cel puțin:
a)date de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune declarația;
b)codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal, după caz;
c)numele, prenumele și datele privind calitatea de asigurat;
d)date referitoare la raporturile de muncă și activitatea desfășurată;
e)date privind condițiile de muncă;
f)date privind venituri/indemnizații/prestații.
(20)Datele cu caracter personal cuprinse în declarația prevăzută la alin. (1) sunt prelucrate în condițiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
(21)Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile competente, furnizează gratuit date cu caracter personal necesare punerii în aplicare a prezentului titlu, actualizate, pentru cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene și ai statelor membre ale Spațiului Economic European, Confederației Elvețiene și pentru străinii care au înregistrată rezidența/șederea în România.
(22)Conținutul, modalitățile și termenele de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (20) se stabilesc prin protocoale încheiate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între beneficiarii acestora și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date sau Inspectoratul General pentru Imigrări, după caz.
Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro
Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal
| Articol | Ce s-a întâmplat | |
|---|---|---|
| Art. 2 Impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal | Modificat alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f) | Compară |
| Art. 25 Cheltuieli | Modificat alin. (3) lit. h), alin. (3) lit. n), alin. (4) lit. p) | Compară |
| Art. 40^1 Definiții specifice | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 40^2 Reguli privind limitarea deductibilității dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 40^3 Regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 40^4 Regula generală antiabuz | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 40^5 Reguli privind societățile străine controlate | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 40^6 Tratamentele neuniforme ale elementelor hibride | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 47 Definiția microîntreprinderii | Modificat alin. (1) lit. c), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (3) lit. e), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b) | Compară |
| Art. 48 Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii | Modificat alin. (4), alin. (5), alin. (5^1), alin. (5^2), alin. (6), alin. (6) lit. a), alin. (6) lit. b), alin. (6) lit. c), alin. (6) lit. d) | Compară |
| Art. 51 Cotele de impozitare | Modificat alin. (5), alin. (6) | Compară |
| Art. 52 Reguli de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor în cursul anului | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Compară |
| Art. 54 Reguli de determinare a condițiilor de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor | Modificat rândul 1 | Compară |
| Art. 54^1 Reguli tranzitorii | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 60 Scutiri | Modificat pct. 2 | Compară |
| Art. 64 Cotele de impozitare | Modificat alin. (1) | Compară |
| Art. 68 Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate | Modificat alin. (4) lit. i), alin. (5) lit. k), alin. (5) lit. l) | Compară |
| Art. 72 Stabilirea impozitului pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă | Modificat alin. (2) | Compară |
| Art. 73 Opțiunea de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din contabilitate | Modificat alin. (2) | Compară |
| Art. 75 | Modificat alin. (1) | Compară |
| Art. 76 Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor | Modificat alin. (2) lit. r^1), alin. (4) lit. o) | Compară |
| Art. 77 Deducere personală | Modificat alin. (2), alin. (2) lit. i), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7, rândul 8, rândul 9, rândul 10, rândul 11, rândul 12, rândul 13, rândul 14, rândul 15, rândul 16, rândul 17, rândul 18, rândul 19, rândul 20, rândul 21, rândul 22, rândul 23, rândul 24, rândul 25, rândul 26, rândul 27, rândul 28, rândul 29, rândul 30, rândul 31, rândul 32, rândul 33, rândul 34, rândul 35, rândul 36, rândul 37, rândul 38, rândul 39, rândul 40, rândul 41, rândul 42, rândul 43, rândul 44, rândul 45, rândul 46, rândul 47, rândul 48, rândul 49, rândul 50, rândul 51, rândul 52, rândul 53, rândul 54, rândul 55, rândul 56, rândul 57, rândul 58, rândul 59, rândul 60, rândul 61, rândul 62, rândul 63, rândul 64, rândul 65, rândul 66, rândul 67, rândul 68, rândul 69, rândul 70, rândul 71, rândul 72, rândul 73, rândul 74, rândul 75, rândul 76, rândul 77, rândul 78, rândul 79, rândul 80, rândul 81, rândul 82, rândul 83, rândul 84, rândul 85, rândul 86, rândul 87, rândul 88, rândul 89, rândul 90, rândul 91, rândul 92, rândul 93, rândul 94, rândul 95, rândul 96, rândul 97, rândul 98, rândul 99, rândul 100, rândul 101, rândul 102, rândul 103, rândul 104, rândul 105, rândul 106, rândul 107, rândul 108, rândul 109, rândul 110, rândul 111, rândul 112, rândul 113, rândul 114, rândul 115, rândul 116, rândul 117, rândul 118, rândul 119, rândul 120, rândul 121, rândul 122, rândul 123, rândul 124, rândul 125, rândul 126, rândul 127, rândul 128, rândul 129, rândul 130, rândul 131, rândul 132, rândul 133, rândul 134, rândul 135, rândul 136, rândul 137, rândul 138, rândul 139, rândul 140, rândul 141, rândul 142, rândul 143, rândul 144, rândul 145, rândul 146, rândul 147, rândul 148, rândul 149, rândul 150, rândul 151, rândul 152, rândul 153, rândul 154, rândul 155, rândul 156, rândul 157, rândul 158, rândul 159, rândul 160, rândul 161, rândul 162, rândul 163, rândul 164, rândul 165, rândul 166, rândul 167, rândul 168, rândul 169, rândul 170, rândul 171, rândul 172, rândul 173, rândul 174, rândul 175, rândul 176, rândul 177, rândul 178, rândul 179, rândul 180, rândul 181, rândul 182, rândul 183, rândul 184, rândul 185, rândul 186, rândul 187, rândul 188, rândul 189, rândul 190, rândul 191, rândul 192, rândul 193, rândul 194, rândul 195, rândul 196, rândul 197, rândul 198, rândul 199, rândul 200, rândul 201, rândul 202, rândul 203, rândul 204, rândul 205, rândul 206, rândul 207, rândul 208, rândul 209, rândul 210, rândul 211, rândul 212, rândul 213, rândul 214, rândul 215, rândul 216, rândul 217, rândul 218, rândul 219, rândul 220, rândul 221, rândul 222, rândul 223, rândul 224, rândul 225, rândul 226, rândul 227, rândul 228, rândul 229, rândul 230, rândul 231, rândul 232, rândul 233, rândul 234, rândul 235, rândul 236, rândul 237, rândul 238, rândul 239, rândul 240, rândul 241, rândul 242, rândul 243, rândul 244, rândul 245, rândul 246, rândul 247, rândul 248, rândul 249, rândul 250, rândul 251, rândul 252, alin. (3) | Compară |
| Art. 78 Determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor | Modificat alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b) | Compară |
| Art. 84 Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor | Modificat alin. (8) | Compară |
| Art. 85 Reguli de stabilire a impozitului pentru veniturile realizate din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală | Modificat alin. (6), alin. (8^1) | Compară |
| Art. 86 | Modificat alin. (4), alin. (4^1), alin. (6) | Compară |
| Art. 97 Reținerea impozitului din veniturile din investiții | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) | Compară |
| Art. 99 Definirea veniturilor din pensii | Modificat alin. (1), alin. (2), rândul 1 | Compară |
| Art. 100 Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii | Modificat alin. (1), alin. (2), rândul 1 | Compară |
| Art. 101 Calculul impozitului pe venitul din pensii și termenul de plată | Modificat alin. (2), alin. (9) | Compară |
… și încă 42