Închide

Art. 296^4

Abrogat la 01.01.201601.02.2014–31.12.2015Verificat față de legislatie.just.ro la 08.03.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.01.2016. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.

(1)Baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 296^3 lit. a) și b), reprezintă câștigul brut realizat din activități dependente, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, care include:

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

a)veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situația personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

b)indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

c)indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

d)drepturile de soldă lunară acordate personalului militar, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

e)remunerația administratorilor societăților comerciale, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii, precum și sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și în consiliul de administrație;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

f)remunerația obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la societățile comerciale administrate în sistem dualist, potrivit legii, precum și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

g)sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum și sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete și altele asemenea;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

h)sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

i)sumele reprezentând participarea salariaților la profit;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

j)sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum și participarea la profitul unității pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

k)sumele reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

l)indemnizațiile lunare de neconcurență prevăzute în contractele individuale de muncă, în condițiile legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

m)indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice. Aceste prevederi se aplică și în cazul salariaților reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine.

m^1)indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenți, pe perioada delegării și detașării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru țara de rezidență a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte;

n)remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

o)indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

p)indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

q)indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

r)indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de la Fondul național de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

s)ajutoarele lunare și plățile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

ș) ajutoarele lunare și plățile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, fără drept la pensie, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

t)veniturile reprezentând plăți compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

ț) veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plățile compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii;

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

u)orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

(2)În situația în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, contribuția individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului.

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

(3)Câștigul salarial mediu brut prevăzut la alin. (2) este cel utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

OUG nr. 125/2011· din 01.01.2013

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2016AbrogatLegea nr. 227/2015
01.02.2014Modificat alin. (1) lit. m), alin. (1) lit. m^1)Legea nr. 168/2013Vezi modificarea
01.01.2013Intrat în vigoareOUG nr. 125/2011Forma inițială