Închide

Art. 241

Formă anterioară18.06.2006–11.06.2020Verificat față de legislatie.just.ro la 16.02.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului vamal față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Când ia naștere o datorie vamală în urma acceptării declarației pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parțială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu același efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidența contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat și cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă. Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanție, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă și care au fost declarate de aceeași persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăși 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidența contabilă, la sfârșitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidența contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

(2)Când liberul de vamă se acordă cu condiția îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidența contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligația de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidența contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.

(3)Când se naște o datorie vamală în alte condiții decât cele menționate la alin. (1), cuantumul corespunzător al drepturilor este înscris în evidența contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală poate calcula cuantumul drepturilor și stabili debitorul acestora.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
12.06.2020AbrogatOUG nr. 96/2020Vezi modificarea
18.06.2006Intrat în vigoareLegea nr. 86/2006Forma inițială