Închide

Art. 40

Formă anterioară22.12.2005–21.04.2007Verificat față de legislatie.just.ro la 20.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului muncii față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

a)sa stabilească organizarea și funcționarea unității;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

b)sa stabilească atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condițiile legii și/sau în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unități;

c)sa dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

d)sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

e)să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

(2)Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

a)sa informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

b)să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

c)sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

d)sa comunice periodic salariaților situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unității. Periodicitatea comunicărilor se stabilește prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil;

e)să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților în privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substanțial drepturile și interesele acestora;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

f)sa plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și sa retina și sa vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

g)sa înființeze registrul general de evidenta a salariaților și sa opereze înregistrările prevăzute de lege;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

h)sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

i)să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților.

Legea nr. 53/2003· din 01.03.2003

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
22.10.2022Text reconfirmatact nemenționat de sursăVezi modificarea
18.05.2011Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. h), alin. (2) lit. i)act nemenționat de sursăVezi modificarea
30.04.2011Text reconfirmat alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. e)act nemenționat de sursăVezi modificarea
22.04.2007Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. i)act nemenționat de sursăVezi modificarea
22.12.2005Modificat alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. d)Legea nr. 371/2005Vezi modificarea
05.07.2005Modificat alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. d)OUG nr. 65/2005Vezi modificarea
01.03.2003Intrat în vigoareLegea nr. 53/2003Forma inițială