Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Art. 9

În vigoaredin 16.10.2025Verificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026
Opțiuni de afișare

(1)Autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, al subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au obligația ca începând cu data de 1 ianuarie 2022 să organizeze, să gestioneze și să coordoneze un sistem public pentru colectarea separată a deșeurilor produse după consumul produselor din plastic de unică folosință enumerate în partea F din anexa la prezenta ordonanță, în vederea reciclării.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(2)Operatorii economici care introduc pe piață produse din plastic de unică folosință enumerate în partea F din anexa la prezenta ordonanță au obligația să asigure:

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a)colectarea unei cantități egale cu 77% ca greutate a produselor de plastic de unică folosință introduse pe piață întrun anumit an, până în 2025;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

b)colectarea unei cantități egale cu 90% ca greutate a produselor de plastic de unică folosință introduse pe piață întrun anumit an, până în 2029.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(3)Obligația de colectare prevăzută la alin. (2) se poate realiza prin intermediul unei organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului, individual pentru deșeurile proprii produse după consumul respectivelor produse sau printr-un sistem de garanție-returnare.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(4)Operatorii economici care introduc pe piața națională produse din plastic de unică folosință enumerate în partea F din anexa la prezenta ordonanță sunt obligați să declare anual la Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile introduse pe piață și cantitățile colectate conform alin. (3).

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(5)Completarea și depunerea formularului de declarație se fac în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din prezenta ordonanță.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(6)Produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea F din anexa la prezenta ordonanță introduse pe piață sunt considerate ca fiind egale cu cantitatea de deșeuri generate de produsele respective, inclusiv sub formă de deșeuri, în același an.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(7)Autoritățile administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, al subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, pun la dispoziția direcției județene de mediu și Direcției de Mediu București, anual, în format electronic, cantitățile colectate prin sistemele menționate la alin. (1), până la data de 30 aprilie a anului următor raportării.

(8)Operatorii economici menționați la alin. (2) și autoritățile menționate la alin. (1) utilizează metoda de raportare, calculare și verificare a datelor privind colectarea separată a deșeurilor de sticle de băuturi din plastic de unică folosință în conformitate cu actul adoptat de Comisia Europeană în temeiul art. 9 alin. (3) din Directiva 2019/904.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(9)Dispozițiile prezentei ordonanțe privind colectarea separată se completează cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(10)Alin. (2) se aplică fără a aduce atingere art. 10 alin. (3) lit. (a) din Directiva 2008/98/CE.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
16.10.2025Modificat alin. (7), alin. (9)Legea nr. 150/2025Vezi modificarea
29.09.2021Intrat în vigoareOG nr. 6/2021Forma inițială