Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Art. 4

În vigoaredin 16.10.2025Verificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026
Opțiuni de afișare

(1)Pentru a realiza o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță, operatorii economici care introduc pe piața națională aceste produse sunt obligați:

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a)să reducă progresiv cantitățile introduse pe piață astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a^1)pentru operatorii economici care introduc pe piață respectivele produse după anul de referință 2022, reducerile progresive se raportează la cantitățile introduse pe piață în primul an calendaristic de activitate;

b)să declarare anual la Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile introduse pe piață în anul precedent celui în care raportează;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

c)să raporteze anual măsurile adoptate pentru atingerea țintelor menționate la lit. a) către autoritatea publică centrală din domeniul mediului și autoritatea publică centrală din domeniul economiei, până la data de 1 februarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(2)În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe autoritatea publică centrală din domeniul mediului, la inițiativa Administrației Fondului pentru Mediu, adoptă prin ordin de ministru modelul și conținutul formularului de declarație a produselor din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță, produse introduse pe piață, precum și instrucțiunile de completare și depunere a acesteia.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(3)Operatorii economici care comercializează cu amănuntul produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexă, precum și operatorii economici care în scopul comercializării produselor proprii utilizează aceste produse sunt obligați:

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a)să ofere consumatorului posibilitatea de a alege la punctele de vânzare alternative reutilizabile, alternative adecvate și durabile sau care nu conțin plastic;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

b)să aplice un preț de vânzare pentru produsele din plastic de unică folosință furnizate;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

c)să evidențieze distinct pe documentele de vânzare prețul produselor din plastic de unică folosință furnizate și să afișeze valoarea la loc vizibil la punctul de vânzare, pentru informarea consumatorilor finali.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(4)În scopul prevenirii generării de deșeuri produse după consumul produselor din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță și pentru a promova o economie circulară cu modele de afaceri, produse alternative reutilizabile sau care nu conțin plastic și materiale inovatoare și durabile, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritatea publică centrală din domeniul economiei analizează și evaluează anual impactul asupra mediului și economiei al acestor produse pe durata ciclului de viață al acestora, inclusiv atunci când devin deșeuri, precum și eficiența implementării măsurilor prevăzute la alin. (1) și (3) și propun măsuri nelegislative sau legislative, proporționale și nediscriminatorii, raportate la impactul acestor produse asupra mediului și economiei, inclusiv restricții de comercializare a acestor produse, prin derogare de la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(5)Pentru o reducere ambițioasă și susținută a consumului de produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță, în conformitate cu obiectivele generale ale politicii Uniunii în materie de deșeuri, în special de prevenire a generării de deșeuri, care să conducă la o inversare semnificativă a tendințelor de creștere a consumului acestor produse, măsurile legislative menționate la alin. (4) se înaintează de către autoritatea publică centrală din domeniul mediului sau autoritatea publică centrală din domeniul economiei către: autoritatea publică centrală pentru finanțe publice, autoritatea publică centrală pentru agricultură, autoritatea națională sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor și autoritatea publică centrală din domeniul educației, urmând ca aceste autorități să le elaboreze, în co-inițiere cu instituțiile care înaintează propunerile, și să le înainteze Guvernului, în vederea adoptării, prin act normativ de nivel corespunzător.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(6)Măsurile adoptate în conformitate cu alin. (5) și în baza evaluării menționate la alin. (4) trebuie să conducă până în 2026, în comparație cu 2022, la o reducere cantitativă măsurabilă a consumului de produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(7)Pentru calcularea și verificarea reducerii consumului de produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță autoritatea publică centrală din domeniul economiei aplică metodologia stabilită prin actul de punere în aplicare adoptat de Comisia Europeană în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 2019/904/UE, în baza datelor furnizate de Administrația Fondului pentru Mediului.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(8)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin comun al conducătorilor autorității publice centrale din domeniul mediului și al autorității publice centrale din domeniul economiei se aprobă Procedura de înregistrare la Administrația Fondului pentru Mediu a operatorilor economici:

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a)care introduc pe piața națională alternative reutilizabile durabile sau care nu conțin plastic la produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

b)care introduc pe piață sticle PET care conțin plastic reciclat;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

c)care introduc pe piață plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

Ordinul comun reglementează și modul în care autoritatea publică centrală din domeniul economiei are acces la datele raportate de către operatorii economici.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(9)Administrația Fondului pentru Mediu înregistrează operatorii economici menționați la alin. (8) într-un registru electronic național.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(10)Autoritatea publică centrală din domeniul mediului și autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor integrează măsurile prevăzute la alin. (1) și (3) în planurile sau programul menționate la art. 11, cu ocazia primei actualizări ulterioare a respectivelor planuri sau programe, în conformitate cu actele legislative relevante naționale și europene care reglementează respectivele planuri sau programe, sau în orice alte planuri sau programe elaborate special în acest scop.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

(11)Autoritățile menționate la alin. (4):

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

a)descriu măsurile adoptate în temeiul alin. (1), comunică descrierea Comisiei și o pun la dispoziția publicului;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

b)notifică Comisia Europeană cu privire la măsurile de reducere a consumului de produse din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexa la prezenta ordonanță, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare;

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

c)monitorizează produsele din plastic de unică folosință enumerate în partea A din anexă, introduse pe piață și măsurile de reducere a consumului menționate la alin. (1) și (3) și prezintă Comisiei un raport privind progresele înregistrate, în conformitate cu art. 13 alin. (1), în vederea stabilirii de obiective cantitative obligatorii la nivelul Uniunii pentru reducerea consumului.

OG nr. 6/2021· din 29.09.2021

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
16.10.2025Modificat alin. (1) lit. a^1), alin. (4)Legea nr. 150/2025Vezi modificarea
29.09.2021Intrat în vigoareOG nr. 6/2021Forma inițială