Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță nr. 86/2003

OG nr. 86/2003

În vigoare din 31.08.2003Ultima modificare 18.12.2025Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026

Textul actului

Articolele 1–V din 59 (pagina 1 din 2)

Capitolul I

Secțiunea 1 Stabilirea regimului vamal și fiscal al mărfurilor comercializate prin magazinele amplasate în aeroporturile internaționale după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal

Art. 1

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.02.2020

(1)În aeroporturile internaționale, în punctele de trecere a frontierei de stat, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, pot funcționa magazine care comercializează mărfuri românești și străine, în condițiile plății obligațiilor fiscale, prevăzute de reglementările legale în vigoare.

(2)Închirierea spațiilor comerciale din aeroporturile internaționale se va face prin licitație publică.

(3)Amplasarea și amenajarea exterioară a magazinelor nu trebuie să permită introducerea și scoaterea de mărfuri din incinta acestora prin alte locuri decât cele stabilite de șeful punctului de trecere a frontierei de stat, împreună cu cel al biroului vamal de control și vămuire.

(4)Introducerea și scoaterea de mărfuri din aceste magazine se vor face numai sub supravegherea autorităților prevăzute la alin. (3).

(5)În vederea introducerii mărfurilor în magazine, persoanele juridice deținătoare ale acestora sunt obligate să solicite biroului vamal, în competenta căruia funcționează magazinul, acordarea regimului vamal de antrepozit.

(6)Antrepozitarea vamală se va face în condițiile Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare.

Art. 2

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Mărfurile care pot face obiectul comercializării prin aceste magazine sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanța.

Art. 3

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Comercializarea mărfurilor se poate face numai către pasagerii care călătoresc înspre o destinație internațională, precum și către membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri.

(2)Comercializarea mărfurilor este condiționată de prezentarea de către cumpărător a cărții de îmbarcare sau a biletului de avion și a pașaportului și de înregistrarea electronica a datelor cuprinse în acestea. Excepție fac numai membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, care vor prezenta numai pașaportul.

Art. 4

Ultima modificare: Legea nr. 223/2021 · din 30.07.2021

(1)Mărfurile vor fi comercializate numai în ambalaje și în cantități uzuale comerțului cu amănuntul, destinate consumului individual sau familial.

(2)Toate mărfurile destinate vânzării trebuie să aibă aplicată pe ele sau pe ambalaj o eticheta autocolantă cu următorul text: "EXPORT".

(3)Prețurile de vânzare a mărfurilor vor fi exprimate în euro și vor fi afișate la vedere. Excepție fac ziarele și revistele, care pot fi comercializate și în lei, în limita a 50 lei. Pentru aceste vânzări nu se vor întocmi bonuri fiscale și nu se vor solicita cumpărătorilor pașaportul, cartea de îmbarcare sau biletul de avion. Pentru justificarea vânzărilor se va face zilnic un singur bon fiscal. Pentru țigarete, conversia din lei a prețurilor de vânzare cu amănuntul declarate și stabilite conform art. 343 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se obține folosind cursul leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a următorului an calendaristic. Prețurile de vânzare cu amănuntul pentru țigarete obținute după efectuarea conversiei din lei în euro se rotunjesc la nivel de o zecimală, prin reducere, atunci când a doua zecimală este mai mică decât 5, și prin majorare atunci când a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5.

(4)Justificarea vânzărilor se face prin bonuri fiscale sau facturi.

(5)Bonurile fiscale vor conține următoarele date: denumirea, adresa/sediul și codul fiscal ale agentului economic emitent; logotipul și seria aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea bunurilor livrate; cantitățile; prețurile unitare; valoarea; valoarea totală.

(6)Facturile vor fi utilizate pentru produsele de folosința îndelungată prevăzute prin hotărâre a Guvernului privind obligațiile ce revin agenților economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosința îndelungată destinate consumatorilor și care se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanța. Pe lângă informațiile conținute în bonurile fiscale, facturile vor evidenția în plus marca, tipul, seriile produselor vândute, precum și alte elemente cerute de reglementările în vigoare.

Art. 5

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Pentru mărfurile românești care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se pot încheia fie contracte de comision, fie contracte de vânzare-cumpărare.

(2)Pentru mărfurile românești comercializate se vor întocmi formalitățile privind exportul în primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor care au făcut obiectul unor astfel de contracte.

(3)Declarațiile vamale de export vor fi însoțite de o listă specificativă, în care se vor evidenția numerele bonurilor fiscale și/sau ale facturilor, după caz, în baza cărora au fost vândute mărfurile.

(4)Prin derogare de la prevederile legale în vigoare în materie, pentru mărfurile românești supuse accizelor, comercializate prin astfel de magazine, se datorează accize.

Art. 6

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.02.2020

(1)Pentru mărfurile străine care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se va proceda la antrepozitare, în condițiile scutirii de la plata garantării drepturilor de import.

(2)Introducerea și scoaterea mărfurilor din antrepozite se vor efectua numai sub supraveghere vamală.

(3)Evidenta intrărilor și ieșirilor de mărfuri se va efectua potrivit protocolului încheiat cu autoritatea vamală în baza normelor legale aplicabile.

(4)În primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor străine se vor întocmi formalitățile vamale aferente importurilor și se vor efectua plățile privind obligațiile fiscale la bugetul de stat, respectiv taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată, comisionul vamal.

(5)Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, comercializarea mărfurilor străine prin astfel de magazine este considerată export, pentru care se vor întocmi formalitățile specifice exportului și se vor aplica prevederile art. 11 lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată.

(6)Pe declarațiile vamale de export se vor face următoarele mențiuni:

a)destinatar: "persoane fizice aflate în trafic extern";

b)condiții de plata: "numerar" sau "card electronic";

c)moneda plății: "devize cotate de Banca Națională a României".

Art. 7

Ultima modificare: Legea nr. 141/2007 · din 25.05.2007

În cazul distrugerii totale sau parțiale a mărfurilor, acestea se scot din evidenta pe baza documentelor justificative, legal întocmite, prezentate autorității vamale.

Art. 8

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Comercializarea altor mărfuri decât cele stabilite prin prezenta ordonanța, precum și neemiterea bonurilor fiscale sau a facturilor pentru mărfurile comercializate constituie contravenții și se sancționează cu amenda cuprinsă între 10.000.000 lei și 100.000.000 lei.

(2)Amenda se aplica agenților economici care desfășoară activitatea de comercializare a mărfurilor în condițiile prezentei ordonanțe.

(3)În cazul în care contravenientul săvârșește încă o data fapta prevăzută la alin. (1), pe lângă amenda se aplica și sancțiunea complementara a încetării activității desfășurate de agentul economic în astfel de magazine.

Art. 9

Ultima modificare: Legea nr. 268/2021 · din 10.12.2021

(1)Constatarea contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, unităților sale teritoriale și Autorității Vamale Române.

(2)Prevederile prezentei secțiuni se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.

Secțiunea a 2-a Abrogată

Art. 10

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 11

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 12

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 13

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 14

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 15

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Art. 16

Ultima modificare: Legea nr. 571/2003 · din 01.01.2004

Abrogat.

Secțiunea a 3-a Plata expertizelor judiciare și depunerea cauțiunii de către Ministerul Finanțelor Publice

Art. 17

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 11.11.2003

Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanțelor Publice pentru despăgubiri civile, precum și pentru cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale, pot fi suportate și cheltuieli pentru plata expertizelor judiciare sau depunerea cauțiunilor de către Ministerul Finanțelor Publice în cauzele în care acesta este parte în numele statului sau în nume propriu.

Secțiunea a 4-a Agenția Națională de Administrare Fiscală

Art. 18

Ultima modificare: OUG nr. 23/2024 · din 18.03.2024

(1)Se înființează Agenția Națională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, denumita în continuare Agenție.

(2)Cheltuielile curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat.

(3)Agenția are sediul central, la înființare, în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, și funcționează cu unități subordonate. Sediul se va putea modifica prin hotărâre a Guvernului.

(4)Agenția este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

(4^1)Președintele Agenției este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului la propunerea președintelui Agenției. Vicepreședinții exercită atribuțiile delegate de președintele Agenției. Răspunderile și atribuțiile vicepreședinților se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției.

(4^2)Cabinetele demnitarilor se organizează și funcționează potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare. Personalul din cadrul cabinetelor demnitarilor are statut de personal contractual.

(4^3)Numărul maxim de posturi din cabinetul președintelui și vicepreședinților Agenției este cel prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.

(5)Președintele Agenției este ordonator secundar de credite și reprezintă Agenția în relația cu terții.

(6)Prin ordin al președintelui Agenției unele atribuții ale acestuia pot fi delegate vicepreședinților, secretarului general, secretarului general adjunct sau funcționarilor publici de conducere, în condițiile legii. Prin actul de delegare se vor preciza limitele și condițiile delegării.

Art. 19

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Agenția își desfășoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor venituri bugetare, pentru care este competenta potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluționare a contestațiilor și dezvoltarea unor relații de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistență.

(2)Agenția este responsabilă, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial, în numele și în contul statului, de aplicarea legislației privind impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri ale bugetului de stat, precum și veniturile altor autorități și instituții publice centrale sau ale Comunității Europene, a căror administrare îi este conferită prin acte normative sau convenții, exclusiv veniturile datorate în vama.

(3)Agenția, prin Unitatea de imprimare rapidă, are obligația de a asigura în mod gratuit imprimarea și transmiterea centralizată a setului de informații destinat accesării și utilizării funcționalităților Sistemului național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP), solicitat operatorului SNEP de către instituțiile publice participante la acest sistem.

(4)Costurile aferente aplicării prevederilor alin. (3) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Agenției, de la titlul de cheltuieli „Bunuri și servicii”.

(5)Procedurile de imprimare și transmitere a corespondenței prevăzute la alin. (3) se aprobă prin ordin comun al ministrului comunicațiilor și societății informaționale, al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice.

Art. 20

Ultima modificare: Legea nr. 239/2025 · din 18.12.2025

(1)Organizarea și funcționarea Agenției se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2)În situația în care există date și indicii privind abateri de la integritate și principiile aplicabile conduitei profesionale a funcționarilor publici care ocupă funcțiile publice de conducere din Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv ale personalului care ocupă funcții generale de execuție din cadrul structurilor de control și de executare silită, la solicitarea conducerii Agenției, personalul poate face obiectul testării integrității, în condițiile legii.

(3)Costurile evaluărilor se suportă din bugetul Agenției, în limita bugetului aprobat, conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(4)Cercetarea disciplinară se declanșează conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 21

Ultima modificare: OUG nr. 23/2024 · din 18.03.2024

(1)Prin atribuțiile încredințate, Agenția asigură: administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, precum și controlul fiscal, respectiv inspecție fiscală, control inopinat, control antifraudă, verificarea situației fiscale personale, verificare documentară, conformare voluntară pentru prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect frauda fiscală și evaziunea fiscală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa.

(2)Agenția controlează, de asemenea, modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor, în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea operatorilor economici.

(3)Agenția poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale, prin care poate estima prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, acte procedurale care constituie mijloace de probă, potrivit legii.

(4)Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se poate formula plângere potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 22

Ultima modificare: Legea nr. 609/2003 · din 26.12.2003

Predarea-primirea în administrare a bunurilor mobile și imobile între Ministerul Finanțelor Publice și Agenție, respectiv unitățile subordonate acesteia, se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 23

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Drepturile de natura salarială care decurg din activitățile de control și colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale vor fi acordate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, personalului Agenției, personalului Ministerului Finanțelor Publice, cât și personalului din instituțiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea din sumele aferente ale bugetului respectiv.

(2)Prin ordin comun al ministrului finanțelor publice, ministrului sănătății și ministrului muncii, solidarității sociale și familiei vor fi aprobate norme de aplicare a prevederilor alin. (1).

Art. 24

Text inițial · din 31.08.2003

În vederea îndeplinirii unor sarcini pe termen scurt sau care presupun un volum mare de activitate pe perioade limitate de timp, se vor asigura surse de finanțare pentru angajarea de personal pe perioade determinate de timp. Perioadele, numărul de personal și cheltuielile aferente se vor stabili anual, prin legea bugetului de stat.

Art. 25

Text inițial · din 31.08.2003

Personalul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice care trece la aparatul propriu al Agenției își păstrează toate drepturile.

Art. 26

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Agenția se înființează la data de 1 octombrie 2003 și devine operațională de la data de 1 ianuarie 2004.

(2)Agenția va funcționa până la data de 1 ianuarie 2004 cu un număr maxim de 50 de posturi.

(3)Persoanele angajate pe aceasta perioada vor desfășura operațiuni legate de organizarea și funcționarea Agenției.

(4)Cheltuielile de înființare a Agenției și de salarizare a personalului Agenției pentru anul 2003 se suporta din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Secțiunea a 5-a Preluarea activității de administrare a veniturilor bugetare reprezentând contribuții sociale de către Ministerul Finanțelor Publice

Art. 27

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, denumite în continuare contribuții sociale, se va realiza de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar.

(2)Contribuțiile sociale prevăzute la alin. (1) se cuvin în continuare bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, după caz, și sunt reglementate prin dispozițiile legale specifice.

(3)Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Fondul Național de Asigurare pentru Accidente de Muncă și Boli Profesionale și unitățile din subordinea acestora vor efectua cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii.

Art. 28

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului au obligația să declare contribuțiile sociale datorate lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Declararea se face la unitățile subordonate ale Ministerului Finanțelor Publice unde sunt luate în evidență ca plătitori de impozite și taxe.

(2)Termenul de declarare a contribuțiilor sociale constituie și termen de plata.

(3)Modelul și conținutul declarației privind obligațiile de plata pentru contribuțiile sociale se aproba prin ordin al ministrului finanțelor publice. Prevederile legale referitoare la întocmirea și depunerea declarațiilor de impozite și taxe pentru veniturile datorate bugetului de stat sunt aplicabile și obligațiilor de plata reprezentând contribuții sociale.

(4)Persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului au obligația să se înregistreze ca plătitori de contribuții sociale conform legislației privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe.

(5)Penalitățile de orice fel, altele decât dobânzile și penalitățile de întârziere, se fac venit la bugetul de stat.

Art. 29

Text inițial · din 31.08.2003

Activitatea de control privind modul de stabilire, declarare și plata a obligațiilor reprezentând contribuții sociale, precum și constatarea și aplicarea contravențiilor se efectuează începând cu data preluării acestei activități de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, în baza prevederilor legale în vigoare privind controlul fiscal.

Art. 30

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Contestațiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, abilitate, potrivit legii, să încheie acte de control sau de impunere privind contribuțiile sociale, se soluționează de către organele specializate ale Ministerului Finanțelor Publice potrivit dispozițiilor legale în vigoare în aceasta materie.

(2)Contestațiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de către organele de control abilitate, potrivit actelor normative speciale care reglementează contribuțiile sociale, se soluționează de către organele specializate ale Ministerului Finanțelor Publice, începând cu data preluării activității de către acest minister.

Art. 31

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Personalul care trece de la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și de la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei la Ministerul Finanțelor Publice, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial, își păstrează toate drepturile.

Art. 32

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Pentru creanțele bugetare reprezentând contribuții sociale datorate până la data de 1 ianuarie 2004, procedurile de realizare a creanțelor, aflate în derulare la aceasta data, vor fi continuate de Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, care se subroga în drepturile și obligațiile instituțiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, în calitate de creditor bugetar, și le succeda de drept în aceasta calitate, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

(2)Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de reorganizare judiciară și faliment, Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale instituțiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, și dobândesc calitatea procesuala a acestora, începând cu data de 1 ianuarie 2004, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.

Art. 33

Text inițial · din 31.08.2003

Predarea-preluarea dosarelor de executare, precum și a copiilor documentelor depuse la dosarul instanței în litigiile prevăzute la art. 32 alin. (2) se va efectua până la data de 31 ianuarie 2004.

Art. 34

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate vor înscrie la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, în condițiile legii, și creanțele bugetare reprezentând contribuții sociale, inclusiv dobânzi, penalități și penalități de întârziere.

Art. 35

Text inițial · din 31.08.2003

Sumele reprezentând contribuții sociale, inclusiv dobânzile, penalitățile și penalitățile de întârziere pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris până la data de 1 ianuarie 2004, rămân în responsabilitatea instituțiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz.

Art. 36

Text inițial · din 31.08.2003

Instituțiile prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, răspund de activitățile desfășurate în domeniile prevăzute la art. 27 alin. (1) până la data preluării acestor activități de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate.

Art. 37

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Cererile de acordare a înlesnirilor la plata contribuțiilor sociale, depuse la instituțiile prevăzute la art. 27 alin. (3) și nesoluționate în baza reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 ianuarie 2004, se preiau de către Ministerul Finanțelor Publice sau organele subordonate acestuia, după caz, în vederea analizării și soluționării conform competentelor stabilite în condițiile legii.

Art. 38

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declarație sau contract de asigurare la sistemele de asigurări sociale, activitatea de colectare a contribuțiilor rămâne în sarcina instituțiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, până la o data ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(2)Obligațiile angajatorilor sau entităților asimilate angajatorului de depunere a Declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj și a listelor nominale privind persoanele asigurate pentru care se plătește contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și personalul care intră/iese în/din activitate, rămân supuse prevederilor legale care reglementează contribuțiile sociale.

Art. 39

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Debitorii plătitori de contribuții sociale, persoane juridice și persoane fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, sunt obligați să întocmească pe propria răspundere și să depună, până la 15 februarie 2004 la unitățile subordonate Ministerului Finanțelor Publice la care sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, declarații-inventar privind contribuțiile sociale în sold la 31 decembrie 2003 și neachitate până la 31 ianuarie 2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

(2)Termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a obligațiilor bugetare cuprinse în declarațiile-inventar prevăzute la alin. (1) se întrerup la data de 31 ianuarie 2004, după aceasta data urmând să curgă un nou termen de prescripție.

(3)Nedepunerea declarației-inventar în termenul prevăzut la alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei. Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de către organele abilitate, potrivit legii, din Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate acestuia.

(4)Modelul declarației-inventar se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Art. 40

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Prevederile referitoare la preluarea activității de control fiscal și de soluționare a contestațiilor, precum și la preluarea personalului aferent acestor activități se aplica începând cu data de 1 octombrie 2003.

Art. 41

Text inițial · din 31.08.2003

Preluarea în administrare a bunurilor imobile de la instituțiile prevăzute la art. 27 alin. (3) la unitățile subordonate Ministerului Finanțelor Publice se va realiza, în condițiile legii, până la data de 15 decembrie 2003.

Art. 42

Text inițial · din 31.08.2003

(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin comun al ministrului finanțelor publice, ministrului sănătății și ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, se aproba protocolul-cadru de preluare a activităților prevăzute la art. 27 alin. (1), precum și termenele stabilite de comun acord pentru predarea-primirea dosarelor fiscale, a documentelor referitoare la activitățile preluate, precum și a bunurilor mobile.

(2)În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin al ministrului finanțelor publice, se aproba norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei secțiuni.

Art. 43

Text inițial · din 31.08.2003

În intervalul 1 octombrie - 31 decembrie 2003 personalul transferat pentru activitatea de control se finanțează din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, în limita posturilor transferate.

Art. 44

Text inițial · din 31.08.2003

Prevederile prezentei secțiuni se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.

Art. 45

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga:

a)art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 13 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 41/2003, cu completările ulterioare;

b)lit. a), b), c) și d) ale art. IV din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003;

c)orice alte dispoziții contrare.

Art. I

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.02.2020

Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 410/2002, se modifica și se completează după cum urmează:

1.Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

(1)Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanțelor Publice la nivel central și la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul București și din județul Ilfov.

2.După alineatul (3) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4)Prin derogare de la prevederile alin. (2), la nivelul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul București și din județul Ilfov se organizează cazierul fiscal în care se tine evidenta contribuabililor mari cu sediul în municipiul București și județul Ilfov.

3.Litera b) a alineatului (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

b)la solicitarea înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a asociațiilor și fundațiilor, de către asociații sau membrii fondatori ai acestora;

4.Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

(2)Judecătorul delegat, instanțele și organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează desfășurarea de activități în formele menționate la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal exista înscrise fapte de natura penală.

5.Alineatele (2)-(4) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:

(2)Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării eliberării.

(3)Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se percepe o taxa în suma de 50.000 lei.

(4)La cerere, pentru situații de urgență, certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat în 5 zile lucrătoare, cu plata unei taxe în suma de 200.000 lei.

6.După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

(5)Taxele prevăzute la alin. (3) și (4) se fac venit la bugetul de stat.

Art. II

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.02.2020

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, se modifica după cum urmează:

1.Alineatul (3) al articolului 13 va avea următorul cuprins:

(3)În cazul obligațiilor bugetare stinse prin compensare, data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate din oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.

2.Alineatul (1) al articolului 19 va avea următorul cuprins:

(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget plătitorii au dreptul la dobânda după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau de rambursare, cu excepția sumelor provenite din impozitul pe venit.

3.Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:

(2)În cazul în care cererea de restituire sau de rambursare, precum și documentația anexată care sta la baza acesteia, depuse de plătitor, sunt incomplete și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de reglementările legale în materie, termenul de 30 de zile curge de la data prezentării de către acesta a documentației complete.

4.Alineatul (3) al articolului 19 va avea următorul cuprins:

(3)Pentru sumele de rambursat aferente operațiunilor efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2003, pentru care, potrivit reglementărilor legale în materie, nu se face control anticipat, plătitorii au dreptul la dobânda după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare.

5.Articolul 24 va avea următorul cuprins:

(1)În cazul plăților în numerar obligația bugetară se considera plătită la data înscrisă în documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari.

(2)În cazul plății efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poștal pentru obligațiile bugetare cu termen de plata fix sau stabilit sub forma de interval, obligația bugetară se considera plătită la data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnătura autorizata a acestora.

(3)Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, atrage pentru plătitor dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și la art. 17 alin. (1), după cele 3 zile lucrătoare.

(4)Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului și reținute din contul plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plata a sumelor respective, inclusiv dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și art. 17 alin. (1).

(5)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, prevăzute la alin. (4), precum și a dobânzilor și penalităților prevăzute la alin. (3) și (4) plătitorul se poate îndrepta împotriva unității bancare respective.

Art. III

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 12.02.2020

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 8 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1.După alineatul (2) al articolului 25 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)În cazul în care debitorii nu achită ratele eșalonate la termenele prevăzute în graficele-anexa la convențiile încheiate pot efectua plata acestora cel mai târziu până la următorul termen de plata din grafic. Pentru ratele reprezentând impozite, taxe, contribuții și altele asemenea se datorează dobânda și penalitatea de întârziere prevăzute de lege. Organul fiscal competent calculează și comunica debitorului până la următorul termen de plata din grafic diferența de dobânda și penalitatea de întârziere aferentă, care se constituie ca obligații bugetare curente.

2.Alineatul (4) al articolului 28^1 va avea următorul cuprins:

(4)Debitorii, beneficiari de înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante, acordate în baza actelor normative anterioare, care achită sau au achitat integral sumele ce fac obiectul acestor înlesniri la plata, beneficiază de amânarea la plata pe 3 ani a dobânzilor datorate și neachitate.

Art. IV

Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 30.06.2016

(1)Debitorii, care au încheiate convenții în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările și completările ulterioare, și care, până la 30 septembrie 2003, fac dovada achitării ratelor și a obligațiilor bugetare curente cu termene de plata până la aceasta data, precum și a constituirii garanției și plății oricăror alte obligații bugetare ce nu fac obiectul convenției încheiate, prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de menținerea valabilității înlesnirilor la plata acordate cu toate efectele prevăzute de reglementările legale în vigoare.

(2)Pentru plata cu întârziere a ratelor și a obligațiilor bugetare curente de către debitorii care se încadrează la alin. (1), organul fiscal competent calculează și comunica acestuia până la următorul termen de plata din grafic diferența de dobânda și penalitatea de întârziere aferentă, care se vor achită până la data de 20 decembrie 2003.

Art. V

Ultima modificare: OUG nr. 26/2005 · din 08.04.2005

Abrogat.

Modificări aduse

A modificat 66 de articole în 4 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatText reconfirmatTotal
OG nr. 75/20010303
OG nr. 57/20020022
OG nr. 86/2003590059
OUG nr. 193/20020202

OG nr. 75/2001 (3 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 3Modificat alin. (1), alin. (4)03.10.2003Compară
Art. 8Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (3)03.10.2003Compară
Art. 9Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)03.10.2003Compară

OG nr. 57/2002 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 49Text reconfirmat31.08.2003Vezi textul
Art. 73Text reconfirmat alin. (2)31.08.2003Vezi textul

OG nr. 86/2003 (59 de articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 8Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 9Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 10Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 11Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 12Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 13Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 14Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 15Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 16Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 17Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 18Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 19Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 20Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 21Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 22Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 23Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 24Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 25Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 26Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 27Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 28Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 29Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 30Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 31Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 32Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 33Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 34Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 35Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 36Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 37Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 38Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 39Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 40Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 41Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 42Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 43Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 44Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. 45Intrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. IIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. IIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. IIIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. IVIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. VIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. VIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. VIIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. VIIIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. IXIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. XIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. XIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. XIIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. XIIIIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul
Art. XIVIntrat în vigoare31.08.2003Vezi textul

OUG nr. 193/2002 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 2Modificat alin. (2), alin. (2^1), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6)31.08.2003Compară
Art. 3Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. c)31.08.2003Compară