Art. 12
(1)Statul are drept de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăție, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărâre a Curții sau prin convenție de rezolvare pe cale amiabilă.
(2)Răspunderea civilă a funcționarilor publici se stabilește în condițiile de drept comun care vor fi reglementate prin legea privind statutul funcționarilor publici, prin decizie de imputare emisă de ministrul finanțelor. Persoana în cauza poate ataca decizia de imputare în condițiile Legii contenciosului administrativ.
(3)Răspunderea civilă a magistraților se stabilește în condițiile care vor fi reglementate prin Legea pentru organizarea judecătorească.
(4)Răspunderea civilă a membrilor Guvernului se stabilește în condițiile Legii privind responsabilitatea ministerială.
(5)Pentru celelalte persoane, răspunderea civilă se stabilește în condițiile dreptului comun în materie.
(6)Nu răspund, în condițiile prezentei ordonanțe, Președintele României, deputații și senatorii și judecătorii Curții Constituționale.
(7)În toate procedurile judiciare derulate potrivit dispozițiilor prezentului articol, Guvernul, reprezentat de Agentul guvernamental, are drept de intervenție, în condițiile Codului de procedura civilă.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a OG nr. 94/1999 față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 23.03.2001 | Modificat alin. (1) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 31.08.1999 | Intrat în vigoare | OG nr. 94/1999 | Forma inițială |