Capitolul IV
Art. 21
(1)Asiguratorul care exercită o activitate de asigurări generale are obligația sa constituie și sa mențină următoarele rezerve tehnice:
a)rezerva de prime - se calculează lunar prin însumarea cotelor-părți din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența dintre volumul primelor brute subscrise și această rezervă să reflecte primele brute alocate părții din riscurile expirate la data calculării;
b)rezerva de daune - se creează și se actualizează lunar, în baza estimarilor pentru avizarile de daune primite de asigurator, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plății acestor daune;
c)rezerva de daune neavizate - se creează și se ajusteaza cel puțin la încheierea exercițiului financiar, dacă reglementările interne ale asiguratorului nu prevăd altfel, în baza estimarilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întâmplate, dar neavizate;
d)rezerva de catastrofa - se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezerva atinge cel puțin nivelul reținerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natura catastrofala;
e)rezerva pentru riscuri neexpirate - se calculează pe baza estimarii daunelor ce vor aparea după închiderea exercițiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea data, în măsura în care valoarea estimată a acestora depășește suma dintre rezerva de prime și primele care urmează să se mai încaseze la aceste contracte;
f)rezerva de egalizare - se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile.
(2)În calculul rezervelor prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) se includ sumele estimate pentru daune și costurile de lichidare a acestora, după deducerea părții ce urmează să fie recuperată de la reasiguratori.
(3)Asigurătorul care exercită o activitate de asigurări de viață are obligația, cu respectarea prevederilor art. 28, să constituie și să mențină rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, pentru fondul asigurărilor de viață.
(4)Mărimea rezervelor tehnice, constituite și menținute conform alin. (1) și (3), nu poate fi mai mica decât mărimea obținută prin calculul acestor rezerve, potrivit metodologiei stabilite prin norme.
(4^1)Primele brute subscrise, pe baza cărora se vor calcula rezervele tehnice prevăzute la alin. (1) lit. a), d) și e) și la alin. (3), se vor stabili în conformitate cu prevederile normelor.
(5)Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite și menținute în condițiile acestui articol, reprezintă obligații ale asiguratorului și se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului.
(6)În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor și plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente se pot constitui și menține în valută. Evaluarea se va efectua în conformitate cu prevederile normelor.
(7)Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme, iar prevederile acestui articol se aplică și acestor categorii.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Legii nr. 32/2000 față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.01.2016 | Abrogat | Legea nr. 237/2015 | Vezi modificarea |
| 27.07.2015 | Modificat alin. (1), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 28.10.2013 | Modificat alin. (1), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (3) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 28.10.2004 | Modificat alin. (1) lit. a), alin. (3) | Legea nr. 403/2004 | Vezi modificarea |
| 26.03.2003 | Modificat alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. c), alin. (4^1), alin. (6) | Legea nr. 76/2003 | Vezi modificarea |
| 10.04.2000 | Intrat în vigoare | Legea nr. 32/2000 | Forma inițială |