Art. 138
(1)Autoritatea vamală stabilește termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o altă destinație vamală. Acest termen trebuie să țină seama de durata necesară pentru efectuarea operațiunilor de perfecționare și de livrare a produselor compensatoare.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data la care mărfurile străine sunt plasate sub regimul de perfecționare activă. Autoritatea vamală poate acorda prelungirea termenului în urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizației. Din rațiuni de simplificare se poate decide ca un termen care începe în cursul unei luni calendaristice sau al unui trimestru să se încheie în ultima zi a unei luni calendaristice ulterioare, respectiv a unui trimestru ulterior.
(3)Când se aplică prevederile art. 135 alin. (2) lit. b), autoritatea vamală stabilește termenul în care mărfurile străine trebuie declarate pentru regim. Acest termen începe la data acceptării declarației de export pentru produsele compensatoare obținute din mărfurile echivalente corespunzătoare.
(4)Autoritatea vamală poate să prevadă termene specifice în cazul unor operațiuni de perfecționare sau pentru anumite mărfuri de import.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 12.06.2020 | Abrogat | OUG nr. 96/2020 | Vezi modificarea |
| 18.06.2006 | Intrat în vigoare | Legea nr. 86/2006 | Forma inițială |