Art. 36
(1)Prin excepție de la prevederile art. 35 este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoaterea /definitivă a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii, precum și a unor terenuri pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională.
(2)La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafața solicitată, caz în care nu se mai plătește contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din fondul forestier național, dar se achită anticipat celelalte obligații bănești.
(3)Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează cu un teren ale cărui suprafață și valoare sunt cel puțin egale cu suprafața și valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier național.
(4)Prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, în suprafață de până la 400 mp, pentru realizarea unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare și fără plata altor obligații bănești, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
(5)Prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională se realizează fără compensare și fără plata altor obligații bănești, la solicitarea ministerului de resort.
(6)Beneficiarul scoaterii definitive din fondul forestier național a terenurilor necesare realizării lucrărilor miniere de interes național și de utilitate publică de exploatare a zăcămintelor de lignit este operatorul economic cu capital integral sau majoritar de stat, în cazul terenurilor forestiere achiziționate de acesta, sau statul român, în cazul terenurilor care au făcut obiectul exproprierii.
(7)Prin excepție de la alin. (2), reducerea fondului forestier național prin scoaterea definitivă a terenurilor pentru realizarea lucrărilor menționate la alin. (6) se realizează fără compensare și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 16.12.2022 | Modificat alin. (1), alin. (4^1) | OUG nr. 177/2022 | Vezi modificarea |
| 30.06.2020 | Modificat alin. (6) | OUG nr. 104/2020 | Vezi modificarea |
| 21.05.2018 | Completat cu alin. (6), alin. (7) | Legea nr. 112/2018 | Vezi modificarea |
| 04.01.2017 | Modificat alin. (1), alin. (5) | Legea nr. 232/2016 | Vezi modificarea |
| 13.06.2015 | Modificat alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Legea nr. 133/2015 | Vezi modificarea |
| 08.12.2008 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |