Închide

Art. 21

Formă anterioară21.07.2017–10.09.2020Verificat față de legislatie.just.ro la 15.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului silvic față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Elaborarea amenajamentelor silvice se face în concordanță cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.

(2)Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea și controlul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2^1)Până la aprobarea amenajamentului silvic, elaborat în condițiile prezentei legi, se aplică prevederile ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice. Neavizarea amenajamentului silvic în Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură în același an în care se organizează ședința de preavizare a soluțiilor tehnice determină suspendarea aplicării prevederilor amenajamentului silvic până la data la care acesta este avizat.

(2^2)Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puțin la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2^3)Proprietarul de fond forestier a cărui proprietate este de peste 10 ha, dar mai mică de 100 ha poate solicita amenajarea acestuia printr-un addendum la un amenajament silvic în vigoare, cu acordul deținătorului acestuia.

(2^4)Amenajarea în condițiile alin. (2^3) se face numai dacă fondul forestier pentru care este aprobat amenajamentul silvic în vigoare se suprapune parțial sau total peste teritoriul unității administrativ-teritoriale în care este amplasată proprietatea forestieră pentru care se întocmește addendum; addendumul preia termenul de valabilitate a amenajamentului silvic existent, iar reglementarea procesului de producție se face în condițiile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor.

(3)Amenajamentele silvice se elaborează prin unități specializate atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar contravaloarea lor se suportă de:

a)administratorul fondului forestier proprietate publică a statului;

b)proprietar, pentru suprafețe de fond forestier mai mari de 10 ha sau administrator în cazul în care proprietarul are înființat ocol silvic de regim și care administrează fondul forestier al acestuia.

Legea nr. 133/2015· din 13.06.2015

(4)Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, pentru suprafața de maximum 10 ha/proprietate, indiferent dacă aceasta este sau nu cuprinsă într-o asociație, cel puțin autentificată notarial.

Legea nr. 133/2015· din 13.06.2015

(5)Metodologia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (4) se stabilește prin ordin comun al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al conducătorului autorității publice centrale pentru finanțe publice.

(6)Amenajamentele silvice pentru fondul forestier proprietate publică a statului se elaborează de institute de specialitate atestate și se suportă de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
16.12.2022Abrogat alin. (2^1)OUG nr. 177/2022Vezi modificarea
11.09.2020Completat cu alin. (1^1)Legea nr. 197/2020Vezi modificarea
21.07.2017Completat cu alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (2^3), alin. (2^4)Legea nr. 175/2017Vezi modificarea
13.06.2015Modificat alin. (3) lit. b), alin. (4)Legea nr. 133/2015Vezi modificarea
08.12.2008Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială