Închide

Art. 407Comunicarea hotărârii

În vigoaredin 15.05.2021Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)După pronunțare, o copie a hotărârii sau, după caz, a minutei se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, după redactarea hotărârii, aceasta se comunică procurorului, părților și persoanei vătămate în întregul său. În cazul în care părțile ori persoana vătămată nu înțeleg limba română, hotărârea sau, după caz, minuta se comunică acestora într-o limbă pe care o înțeleg.

(1^1)Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) se prezintă la pronunțarea făcută în ședință, înmânarea, la cerere, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei se consideră comunicare. De asemenea, se consideră comunicare și înmânarea, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instanței.

(2)În cazul în care instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probațiune și, după caz, organului sau autorității competente să verifice respectarea obligațiilor dispuse de instanță.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
15.05.2021Text reconfirmat alin. (1)Legea nr. 130/2021Vezi modificarea
23.05.2016Text reconfirmat alin. (1)OUG nr. 18/2016Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 255/2013Forma inițială