Închide

Art. 406Redactarea și semnarea hotărârii

În vigoaredin 15.05.2021Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunțării în cazurile în care se pronunță una dintre soluțiile prevăzute la art. 396 și 397.

(2)Hotărârea prevăzută la alin. (1) se redactează de membrii completului de judecată care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului și de grefier. În caz de împiedicare a grefierului, hotărârea se semnează de grefierul-șef, făcându-se mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

(3)În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, hotărârea se redactează de președinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de președinte în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțarea minutei și se semnează de toți membrii completului de judecată și de grefier. Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.

(4)În cazurile prevăzute la alin. (3), dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

(5)Hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
15.05.2021Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)Legea nr. 130/2021Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 135/2010Forma inițială