Partea GENERALĂ › Titlul III PROBELE ȘI MIJLOACELE DE PROBA › Capitolul II MIJLOACELE DE PROBA › Secțiunea VIII Ridicarea de obiecte și inscrisuri. Efectuarea perchezitiilor
Art. 98Retinerea și predarea corespondentei și a obiectelor
(1)Instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmaririi penale, sau din oficiu, în cursul judecatii, poate dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina și sa predea scrisorile, telegramele și oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
(1^1)Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt intrunite condițiile aratate în art. 91^1 alin. 1 și potrivit procedurii acolo prevăzute.
(1^2)Retinerea și predarea scrisorilor, telegramelor și a oricăror alte corespondente ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente și temeinic justificate și de procuror, care este obligat sa informeze de îndată despre această instanță.
(2)Corespondenta și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.02.2014 | Abrogat | Legea nr. 255/2013 | |
| 15.02.2013 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2), alin. (2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 25.03.2012 | Modificat alin. (2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 02.12.2011 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 05.04.2007 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 07.09.2006 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 06.10.2004 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 27.06.2003 | Modificat alin. (1), alin. (1^1), alin. (1^2), alin. (2), rândul 1, rândul 2 | Legea nr. 281/2003 | Vezi modificarea |
| 01.10.2001 | Modificat rândul 2 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 30.04.1997 | Modificat rândul 1 | Legea nr. 141/1996 | Vezi modificarea |
| 01.01.1969 | Intrat în vigoare | Legea nr. 29/1968 | Forma inițială |