Închide

Art. 104Procedura perchezitiei

Abrogat la 01.02.201415.02.2013–31.01.2014Verificat față de legislatie.just.ro la 20.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.02.2014. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.

(1)Organul judiciar care urmeaza a efectua perchezitia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizatia data de judecator.

(2)Ridicarea de obiecte și inscrisuri precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori inscrisuri, sau la care se efectueaza perchezitia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(3)Aceste operațiuni se efectueaza de organul judiciar în prezenta unor martori asistenti.

(4)Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte și inscrisuri, precum și perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercitiu.

(5)Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricăror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la perchezitie.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014AbrogatLegea nr. 255/2013
15.02.2013Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)act nemenționat de sursăVezi modificarea
25.03.2012Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (5)act nemenționat de sursăVezi modificarea
29.12.2011Modificat alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
02.12.2011Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)act nemenționat de sursăVezi modificarea
05.04.2007Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)act nemenționat de sursăVezi modificarea
07.09.2006Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)Legea nr. 356/2006Vezi modificarea
06.10.2004Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)act nemenționat de sursăVezi modificarea
27.11.2003Modificat alin. (1)OUG nr. 109/2003Vezi modificarea
27.06.2003Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4Legea nr. 281/2003Vezi modificarea
30.04.1997Modificat rândul 2, rândul 4Legea nr. 141/1996Vezi modificarea
01.01.1969Intrat în vigoareLegea nr. 29/1968Forma inițială