Art. 91^1
Interceptarile și înregistrările pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizația se da de către președintele instanței căreia i-ar reveni competența sa judece cauza în prima instanța, în camera de consiliu. Interceptarea și înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
Interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ori al unor alte infracțiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai căror făptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace ori în cazul infracțiunilor care se savarsesc prin mijloace de comunicare telefonica sau prin alte mijloace de telecomunicații.
Autorizarea se da pentru durata necesară înregistrării, până la cel mult 30 de zile.
Autorizarea poate fi prelungită în aceleași condiții, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maxima a înregistrărilor autorizate este de 4 luni.
Măsurile dispuse de instanța vor fi ridicate înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat.
Înregistrările prevăzute în alin. 1 pot fi făcute și la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea instanței de judecată.
Autorizarea interceptarii și a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete și faptele care justifica măsura; motivele pentru care măsura este indispensabila aflarii adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea și înregistrarea.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.02.2014 | Abrogat | Legea nr. 255/2013 | |
| 15.02.2013 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 25.03.2012 | Modificat alin. (1), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (9) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 29.12.2011 | Modificat alin. (1), alin. (3), alin. (5), alin. (6) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 02.12.2011 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 05.04.2007 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 07.09.2006 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7 | OUG nr. 60/2006 | Vezi modificarea |
| 06.10.2004 | Modificat rândul 1, rândul 2, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 27.06.2003 | Modificat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7 | Legea nr. 281/2003 | Vezi modificarea |
| 30.04.1997 | Intrat în vigoare | Legea nr. 141/1996 | Forma inițială |