Codul de procedură penală din 1968

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infracțiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale și nici o persoană nevinovată sa nu fie trasa la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cît și în cursul judecații, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

Actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.

(1)În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.

(2)Nici o persoană nu poate fi reținută, arestata sau privată de libertate în alt mod și nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrangere a libertății decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(3)Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsura de restrangere a libertății considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanței competente, potrivit legii.

(4)Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.

(5)În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

Orice persoană care se afla în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnității umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

(1)Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.

(2)În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în apărare.

(3)Organele judiciare au obligația sa-l încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

(4)Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.

(5)Organele judiciare au obligația sa încunoștiințeze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnindu-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

În procesul penal procedura judiciară se desfășoară în limba română.

În fața organelor judiciare se asigura părților și altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se în limba română.

Părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștința de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanța, prin interpret.

Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au savirsit infracțiuni.

Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

Acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.

(1)Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a)fapta nu exista;

b)fapta nu este prevăzută de legea penală;

b(1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;

c)fapta nu a fost săvârșită de invinuit sau de inculpat;

d)faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii;

e)exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f)lipsește plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

g)a intervenit amnistia sau prescripția ori decesul făptuitorului;

h)a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plingerii sau împăcare părților inlatura răspunderea penală;

i)s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;

i^¹)exista o cauza de nepedepsire prevăzută de lege;

j)exista autoritatea de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridică.

(2)În cazul prevăzut la lit. f), acțiunea poate fi pusă în miscarea ulterior în condiții legale.

Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea și încetarea procesului penal.

Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

1.În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:

a)clasarea, când nu exista invinuit în cauza;

b)scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;

c)încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) și j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.

2.În cursul judecații instanța pronunța:

a)achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);

b)încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).

În cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) și e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanța de judecată care pronunța achitarea, dacă apreciază ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancțiuni altele decît cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.

(1)În caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

(2)Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunța achitarea.

(3)Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. i) și i^¹), iar instanța de judecată pronunța încetarea procesului penal.

(1)Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

(2)Acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

(3)Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a)în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b)prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.

(4)De asemenea, se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

(5)Acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.

Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeași cauza.

Acțiunea civilă este scutită de taxa de timbru.

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanța, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenției.

Partea responsabilă civilmente are, în ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

Acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

În acest scop, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviințează actele, să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra repararii pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

(1)Procurorul poate susține în fața instanței acțiunea civilă pornită de persoana vătămată.

(2)Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa susțină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.

(1)Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune.

(2)Judecata în fața instanței civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

(3)De asemenea, poate să pornească acțiune în fața instanței civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acțiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspenda.

(4)Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre chiar nedefinitiva.

(1)Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesolutionata acțiunea civilă.

(2)În cazurile în care acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba și daunele morale nu au fost integral reparate, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă.

(3)De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanța.

Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducîndu-se în cauza moștenitorii acesteia.

Dacă una din părți este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza unitatea succesoare în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală este parte în procesul penal și se numește inculpat.

Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizica, morala sau materială, dacă participa în procesul penal, se numește parte vătămată.

Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă.

Persoana chemată în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numește parte responsabilă civilmente.

(1)Judecătoria judeca în prima instanța toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

(2)Judecătoria soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Tribunalul militar:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infracțiuni săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instanțe;

b)infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 348-354, săvârșite de civili;

2.judeca și soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Tribunalul:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 și 4, art. 211 alin. 2 și 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^¹ alin. 2, art. 218, 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofa de cale ferată, art. 279^¹, 298, 312 și 317, precum și infracțiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

b)infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c)infracțiunile privind siguranța naționala a României prevăzute în legi speciale;

d)infracțiunea de spalare a banilor, precum și infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;

e)infracțiunea de bancruta frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;

f)alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate de judecătorii în prima instanța, cu excepția celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a);

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate de judecătorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluționează conflictele de competența ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Tribunalul militar teritorial:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e), săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b)alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanța de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și a infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și al infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluționează conflictele de competența ivite între tribunalele militare din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Curtea de Apel:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și 356-361;

b)infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici;

c)infracțiunile săvârșite de judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai camerelor de conturi județene, precum și de controlorii financiari de la Curtea de Conturi;

d)alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

e)abrogată;

f)abrogată.

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate în prima instanța de tribunale;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluționează conflictele de competența ivite între tribunale sau între judecătorii și tribunale din circumscripția sa ori între judecătorii din circumscripția unor tribunale diferite aflate în circumscripția Curții, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

5.soluționează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.

Curtea Militară de Apel:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și art. 356-361, săvârșite de militari;

b)infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanțe;

c)alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunțate în prima instanța de tribunalele militare teritoriale;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluționează conflictele de competența ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare și tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competența a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Curtea Suprema de Justiție:

1.judeca în prima instanța:

a)infracțiunile săvârșite de senatori și deputați;

b)infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c)infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, de membrii, judecătorii și procurorii Curții de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului;

d)infracțiunile săvârșite de maresali, amirali, generali și chestori;

e)infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai Inaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

f)infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea Suprema de Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și de procurorii Parchetului Național Anticoruptie;

g)alte cauze date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de recurs, judeca:

a)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate, în prima instanța, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

b)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

c)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în prima instanța, de secția penală a Curții Supreme de Justiție, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

3.judeca recursurile în interesul legii;

4.judeca recursurile în anulare;

5.soluționează:

a)conflictele de competența în cazurile în care Curtea Suprema de Justiție este instanța superioară comuna;

b)cazurile în care cursul justiției este întrerupt;

c)cererile de strămutare;

d)alte cazuri anume prevăzute de lege.

(1)Competența după teritoriu este determinata de:

a)locul unde a fost săvârșită infracțiunea;

b)locul unde a fost prins făptuitorul;

c)locul unde locuiește făptuitorul;

d)locul unde locuiește persoana vătămată.

(2)Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscripție s-a efectuat urmărirea penală.

(3)Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

(4)Prin "locul săvârșirii infracțiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

(1)Infracțiunile săvârșite în afară teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instanțele civile sau militare în a căror circumscripție își are domiciliul sau locuiește făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuiește în România, iar fapta este de competența judecătoriei, se judeca de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanța competența după materie și calitatea persoanei, din municipiul București, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2)Infracțiunea săvârșită pe o nava este de competența instanței în a carei circumscripție se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3)Infracțiunea săvârșită pe o aeronava este de competența instanței în a carei circumscripție se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(4)Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanța, dacă are loc în același timp pentru toate faptele și pentru toți faptuitorii, se efectuează de aceeași instanța.

Este indivizibilitate:

a)când la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane;

b)când doua sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act;

c)în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracțiune.

Este conexitate:

a)când doua sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc;

b)când doua sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înțelegere între infractori;

c)când o infracțiune este săvârșită pentru a pregati, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracțiuni, ori este săvârșită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracțiuni;

d)când între doua sau mai multe infracțiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

(1)În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2)Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revine instanței militare.

(3)Dacă instanța civilă este superioară în grad, competența revine instanței militare echivalente în grad cu instanța civilă. Dacă instanța civilă superioară este Curtea Suprema de Justiție, competența revine acesteia.

(4)Competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența acestei instanțe s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea.

(5)Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judeca infracțiunea la care acestea se referă.

Reunirea cauzelor se hotărăște de instanța căreia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăște de instanța civilă, care trimite dosarul instanței militare căreia îi revine competența.

În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) și b), precum și în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în fața primei instanțe de judecată, chiar după desființarea hotărârii cu trimitere de către instanța de apel sau după casarea cu trimitere de către instanța de recurs.

Cauzele se reunesc și la instanțele de apel, precum și la cele de recurs, de același grad, dacă se afla în același stadiu de judecată.

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna.

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat.

Excepția de necompetentă materială și cea de necompetentă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunțarea hotărârii definitive.

Excepția de necompetentă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instanțe de judecată.

Excepțiile de necompetentă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discuția părților din oficiu.

(1)Când competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămâne competența sa judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a)fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b)s-a dat o hotărâre în prima instanța.

(2)Dobindirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determina schimbarea competentei.

Instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infracțiunea este de competența instanței inferioare.

Schimbarea calificării faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată arătată ca fiind competența prin hotărârea de declinare.

Dacă declinarea a fost determinata de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizata.

În cazul declinarii pentru necompetentă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.

Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului și nici recursului.

Când doua sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauza ori își declina competența, conflictul pozitiv sau negativ de competența se soluționează de instanța ierarhic superioară comuna.

Când conflictul de competența se ivește între o instanța civilă și una militară, soluționarea conflictului este de competența Curții Supreme de Justiție.

Instanța ierarhic superioară comuna este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

Până la soluționarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia măsurile și efectuează actele ce reclama urgenta.

Instanța ierarhic superioară comuna hotărăște asupra conflictului de competența cu citarea părților.

Când instanța sesizată cu soluționarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instanțe decît cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioară comuna trimite dosarul instanței superioare comune.

Instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infracțiune data prin lege în competența altei instanțe.

Instanța căreia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 42 alin. 2.

Instanța penală este competența sa judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe.

Chestiunea prealabilă se judeca de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.

Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

(1)Dispozițiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.

(1^¹)Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în cazul în care scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale a fost dispusă de un procuror militar.

(1^²)Declinarea de competența se dispune prin ordonanța.

(2)Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.

(3)În caz de sesizări simultane, precaderea se stabilește în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.

(4)Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competența revine organului care a fost mai întâi sesizat.

(5)Urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripția instanței competente sa judece cauza.

(6)Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se ivește între doua sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală a acestor organe.