Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Partea SPECIALĂ › Titlul VII Infracțiuni contra siguranței publice › Capitolul II Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Art. 340Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor

În vigoaredin 01.02.2014

(1)Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

(4)Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 286/2009Forma inițială