Închide

Art. 336^1Consumul de alcool sau de alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație

În vigoaredin 09.07.2023Verificat față de legislatie.just.ro la 20.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2)Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de mărfuri periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3)Nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive după producerea accidentului de circulație și până la recoltarea mostrelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care administrarea acestora este impusă de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
09.07.2023Intrat în vigoareLegea nr. 200/2023Forma inițială