Închide

Art. 335Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

În vigoaredin 09.07.2023Verificat față de legislatie.just.ro la 20.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3)Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

Legea nr. 286/2009· din 01.02.2014

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
09.07.2023Modificat alin. (1), alin. (2)Legea nr. 200/2023Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 286/2009Forma inițială