Titlul II Contractul individual de muncă › Capitolul V Încetarea contractului individual de muncă › Secțiunea a 7-a Controlul și sancționarea concedierilor nelegale
Art. 79
(1)Prin demisie se înțelege actul unilateral de voința a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după implinirea unui termen de preaviz.
(2)Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba.
(3)Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.
(4)Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariații cu functii de execuție, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariații care ocupa functii de conducere.
(5)Pe durata preavizului contractul individual de muncă continua să își produca toate efectele.
(6)În situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.
(7)Contractul individual de muncă inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de către angajator la termenul respectiv.
(8)Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își indeplineste oblibațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Codului muncii față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 18.05.2011 | Text reconfirmat | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 30.04.2011 | Text reconfirmat alin. (2), alin. (4) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (4), alin. (5), alin. (7), alin. (8) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |