Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Titlul II Contractul individual de muncă › Capitolul V Încetarea contractului individual de muncă › Secțiunea a 5-a Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective

Art. 69

Formă anterioară18.09.2006–21.04.2007
Opțiuni de afișare

(1)În cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:

a)metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediati;

b)atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediati.

(2)În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților sa formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele:

a)numărul total și categoriile de salariați;

b)motivele care determina concedierea preconizata;

c)numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere;

d)criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

e)măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f)măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediati, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;

g)data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h)termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediati.

(3)Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se mențin indiferent dacă decizia care determina concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului.

(4)În situația în care decizia care determina concedierile colective este luată de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), de faptul ca întreprinderea respectiva nu i-a furnizat informațiile necesare.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului muncii față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
18.05.2011Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. h), alin. (3), alin. (4)act nemenționat de sursăVezi modificarea
30.04.2011Text reconfirmatact nemenționat de sursăVezi modificarea
22.04.2007Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. h), alin. (3), alin. (4)act nemenționat de sursăVezi modificarea
18.09.2006Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. h), alin. (3), alin. (4), rândul 1, lit. a), lit. b)OUG nr. 55/2006Vezi modificarea
22.12.2005Modificat lit. a), lit. b)Legea nr. 371/2005Vezi modificarea
05.07.2005Modificat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d)OUG nr. 65/2005Vezi modificarea
01.03.2003Intrat în vigoareLegea nr. 53/2003Forma inițială