Închide

Codul muncii · Comparație

Art. 51

Versiunea veche
18.05.2011 → 31.01.2014Forma dată de act nemenționat de sursă
Versiunea nouă
01.02.2014 → 28.06.2014Modificată prin act nemenționat de sursă
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
1 schimbare în alin. (1) lit. c^1) · 8 alineate neschimbate

(1)Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:

Neschimbat între cele două versiuni

a)concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

Neschimbat între cele două versiuni

b)concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

Neschimbat între cele două versiuni

c)concediu paternal;

Neschimbat între cele două versiuni

c^1)text adăugat: în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică executarea contractului de muncă, precum și în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conținutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă; (sfârșit)

Adăugat prin act nemenționat de sursă· în vigoare din 01.02.2014

d)concediu pentru formare profesională;

Neschimbat între cele două versiuni

e)exercitarea unor funcții elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;

Neschimbat între cele două versiuni

f)participarea la grevă.

Neschimbat între cele două versiuni

(2)Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul muncii

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 61Text reconfirmat lit. b)Deschide
Art. 261Text reconfirmat rândul 1Deschide
Art. 262Text reconfirmat rândul 1Deschide
Art. 263Text reconfirmatDeschide
Art. 264Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3)Deschide
Art. 265Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. c), alin. (4) lit. d), alin. (5), alin. (6)Deschide

Înapoi la art. 51