Art. 283
(1)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d)pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicita constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e)în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2)În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 18.05.2011 | Abrogat | act nemenționat de sursă | |
| 22.04.2007 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2) | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.03.2003 | Intrat în vigoare | Legea nr. 53/2003 | Forma inițială |