Codul muncii · Comparație
Art. 236
- Versiunea veche
- 30.04.2011 → 17.05.2011Forma dată de act nemenționat de sursă
- Versiunea nouă
- 18.05.2011 → prezentModificată prin act nemenționat de sursă
(1)text eliminat: Contractul colectiv de muncă este convenția incheiata în forma scrisa între angajator sau organizația patronala, de o parte, și salariati, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. (sfârșit)
(2)text eliminat: Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați. (sfârșit)
(3)text eliminat: La negocierea clauzelor și la incheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere. (sfârșit)
(4)text eliminat: Contractele colective de muncă, incheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. (sfârșit)
text adăugat: Modul de exercitare a dreptului de grevă, organizarea, declanșarea și desfășurarea grevei, procedurile prealabile declanșării grevei, suspendarea și încetarea grevei, precum și orice alte aspecte legate de grevă se reglementează prin lege specială. (sfârșit)
Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro
Aceeași lege a mai schimbat în Codul muncii
| Articol | Ce s-a întâmplat | |
|---|---|---|
| Art. 1 | Text reconfirmat alin. (2) | Deschide |
| Art. 2 | Text reconfirmat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. e) | Deschide |
| Art. 3 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Deschide |
| Art. 4 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. d) | Deschide |
| Art. 5 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Deschide |
| Art. 6 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | Deschide |
| Art. 7 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 8 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
| Art. 9 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 10 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 11 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 12 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
| Art. 13 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | Deschide |
| Art. 14 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | Deschide |
| Art. 15 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 17 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | Deschide |
| Art. 18 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (1) lit. f), alin. (1) lit. g), alin. (2) | Deschide |
| Art. 19 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 20 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. d) | Deschide |
| Art. 21 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Deschide |
| Art. 22 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
| Art. 23 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
| Art. 24 | Text reconfirmat rândul 1 | Deschide |
| Art. 25 | Text reconfirmat alin. (1) | Deschide |
| Art. 26 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
| Art. 27 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (4), alin. (5) | Deschide |
| Art. 28 | Text reconfirmat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d), lit. e), lit. f), lit. g) | Deschide |
| Art. 29 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | Deschide |
| Art. 30 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | Deschide |
| Art. 32 | Text reconfirmat alin. (1), alin. (2) | Deschide |
… și încă 269