Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 68 Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

Versiunea veche
01.01.2018 → 22.03.2018Forma dată de OUG nr. 79/2017
Versiunea nouă
23.03.2018 → 25.03.2018Modificată prin OUG nr. 18/2018
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
2 schimbări în alin. (1), alin. (5) lit. l) · 70 alineate neschimbateAnterioarăUrmătoarea

(1)Venitul net anual din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri, cu excepția situațiilor în care sunt aplicabile prevederile art. 69text eliminat: și 70 (sfârșit).

Modificat prin OUG nr. 18/2018· în vigoare din 23.03.2018Anterioară

(2)Venitul brut cuprinde:

Neschimbat între cele două versiuni

a)sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea activității;

Neschimbat între cele două versiuni

b)veniturile sub formă de dobânzi din creanțe comerciale sau din alte creanțe utilizate în legătură cu o activitate independentă;

Neschimbat între cele două versiuni

c)câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, exclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității;

Neschimbat între cele două versiuni

d)veniturile din angajamentul de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

Neschimbat între cele două versiuni

e)veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă;

Neschimbat între cele două versiuni

f)veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Nu sunt considerate venituri brute:

Neschimbat între cele două versiuni

a)aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activități sau în cursul desfășurării acesteia;

Neschimbat între cele două versiuni

b)sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

Neschimbat între cele două versiuni

c)sumele primite ca despăgubiri;

Neschimbat între cele două versiuni

d)sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări și mecenat, conform legii, sau donații.

Neschimbat între cele două versiuni

(4)Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității independente, pentru a putea fi deduse, în funcție de natura acestora, sunt:

Neschimbat între cele două versiuni

a)să fie efectuate în cadrul activităților independente, justificate prin documente;

Neschimbat între cele două versiuni

b)să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

Neschimbat între cele două versiuni

c)să reprezinte cheltuieli cu salariile și cele asimilate salariilor astfel cum sunt definite potrivit cap. III - Venituri din salarii și asimilate salariilor, cu excepțiile prevăzute de prezentul capitol;

Neschimbat între cele două versiuni

d)să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz;

Neschimbat între cele două versiuni

e)să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiții în mijloace fixe pentru cabinetele medicale, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (20);

Neschimbat între cele două versiuni

f)să reprezinte cheltuieli cu prime de asigurare efectuate pentru:

Neschimbat între cele două versiuni

1.active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;

Neschimbat între cele două versiuni

2.activele ce servesc ca garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul;

Neschimbat între cele două versiuni

3.bunurile utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

Neschimbat între cele două versiuni

4.asigurarea de risc profesional;

Neschimbat între cele două versiuni

g)să fie efectuate pentru salariați pe perioada delegării/detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizațiile plătite acestora, precum și cheltuielile de transport și cazare;

Neschimbat între cele două versiuni

h)să fie efectuate pe perioada deplasării contribuabilului care își desfășoară activitatea individual și/sau într-o formă de asociere, în țară și în străinătate, în scopul desfășurării activității, reprezentând cheltuieli de cazare și transport, altele decât cele prevăzute la alin. (7) lit. k);

Neschimbat între cele două versiuni

i)să reprezinte contribuții de asigurări sociale plătite la sistemele proprii de asigurări sociale și/sau contribuții profesionale obligatorii plătite, potrivit legii, organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;

Neschimbat între cele două versiuni

j)să fie efectuate în scopul desfășurării activității și reglementate prin acte normative în vigoare;

Neschimbat între cele două versiuni

k)în cazul activelor neamortizabile prevăzute la art. 28 alin. (4), cheltuielile sunt deductibile la momentul înstrăinării și reprezintă prețul de cumpărare sau valoarea stabilită prin expertiză tehnică la data dobândirii, după caz.

Neschimbat între cele două versiuni

(4^1)Sunt cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, în conformitate cu reglementările legale din domeniul educației naționale, cu excepția cheltuielilor cu amortizarea care sunt deductibile potrivit prevederilor alin. (4) lit. d).

Neschimbat între cele două versiuni

(5)Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

Neschimbat între cele două versiuni

a)cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum și pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

Neschimbat între cele două versiuni

b)cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

Neschimbat între cele două versiuni

c)cheltuielile sociale, în limita sumei obținute prin aplicarea unei cote de până la 5% asupra valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului, pentru destinațiile prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din titlul II, după caz;

Neschimbat între cele două versiuni

d)scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legislației în materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depășit de valabilitate potrivit legii;

Neschimbat între cele două versiuni

e)cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

Neschimbat între cele două versiuni

f)cheltuielile reprezentând voucherele de vacanță acordate de angajatori, potrivit legii;

Neschimbat între cele două versiuni

g)contribuțiile la fonduri de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, și cele reprezentând contribuții la schemele de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislația privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entități autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

Neschimbat între cele două versiuni

h)primele de asigurare voluntară de sănătate, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

Neschimbat între cele două versiuni

i)cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât și în scopul personal al contribuabilului sau asociaților sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activității independente;

Neschimbat între cele două versiuni

j)cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de contribuabil sau membru asociat sunt deductibile limitat potrivit alin. (7) lit. k) la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane;

Neschimbat între cele două versiuni

k)cheltuielile reprezentând contribuții sociale obligatorii datorate în calitate de angajatori, potrivit titlului V;

Neschimbat între cele două versiuni

l)text eliminat: cheltuielile reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată de contribuabil potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual și/sau într-o formă de asociere (sfârșit)text adăugat: Abrogat (sfârșit).text eliminat: Deducerea cheltuielilor respective se efectuează de organul fiscal competent la recalcularea venitului net anual/pierderii nete anuale, potrivit prevederilor art. 75; (sfârșit)

Modificat prin OUG nr. 18/2018· în vigoare din 23.03.2018Următoarea

m)cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, potrivit legii;

Neschimbat între cele două versiuni

n)dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice și juridice, altele decât instituțiile care desfășoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfășurarea activității, pe baza contractului încheiat între părți, în limita nivelului dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, pentru împrumuturile în lei, în vigoare la data restituirii împrumutului și, respectiv, nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută, prevăzută la art. 27 alin. (7) lit. b);

Neschimbat între cele două versiuni

o)cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing - în cazul contractelor de leasing operațional, respectiv cheltuielile cu amortizarea și dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operațiunile de leasing și societățile de leasing;

Neschimbat între cele două versiuni

p)cotizații plătite la asociațiile profesionale în limita a 4.000 euro anual;

Neschimbat între cele două versiuni

q)cheltuielile reprezentând contribuțiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.

Neschimbat între cele două versiuni

(6)Baza de calcul se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol.

Neschimbat între cele două versiuni

(7)Nu sunt cheltuieli deductibile:

Neschimbat între cele două versiuni

a)sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

Neschimbat între cele două versiuni

b)cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate;

Neschimbat între cele două versiuni

c)impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

Neschimbat între cele două versiuni

d)cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. f), alin. (5) lit. h) și cele efectuate pentru persoanele care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, definite potrivit prevederilor cap. III - Venitul din salarii și asimilate salariilor;

Neschimbat între cele două versiuni

e)donații de orice fel;

Neschimbat între cele două versiuni

f)dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare și penalitățile, datorate autorităților române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor plătite, conform clauzelor din contractele comerciale încheiate cu aceste autorități;

Neschimbat între cele două versiuni

g)ratele aferente creditelor angajate;

Neschimbat între cele două versiuni

h)cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

Neschimbat între cele două versiuni

i)cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliță de asigurare;

Neschimbat între cele două versiuni

j)impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

Neschimbat între cele două versiuni

k)50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfășurării activității și a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și nu au mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietate sau în folosință. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

Neschimbat între cele două versiuni

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat;

Neschimbat între cele două versiuni

2.vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;

Neschimbat între cele două versiuni

3.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

Neschimbat între cele două versiuni

4.vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi;

Neschimbat între cele două versiuni

5.vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

Neschimbat între cele două versiuni

Cheltuielile care intră sub incidența acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.

Neschimbat între cele două versiuni

În cazul vehiculelor rutiere motorizate, aflate în proprietate sau în folosință, care nu fac obiectul limitării deducerii cheltuielilor, se vor aplica regulile generale de deducere.

Neschimbat între cele două versiuni

Modalitatea de aplicare a acestor prevederi se stabilește prin normele metodologice date în aplicarea art. 68;

Neschimbat între cele două versiuni

l)alte sume prevăzute prin legislația în vigoare.

Neschimbat între cele două versiuni

(8)Contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se efectuează în sistem real au obligația să completeze Registrul de evidență fiscală, în vederea stabilirii venitului net anual.

Neschimbat între cele două versiuni

(9)Modelul și conținutul Registrului de evidență fiscală se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 60 ScutiriCompletat cu lit. a^1)Compară
Art. 61 Categorii de venituri supuse impozitului pe venitCompletat cu lit. a^1)Compară
Art. 64 Cotele de impozitareCompletat cu alin. (1) lit. a^1)Compară
Art. 67 Definirea veniturilor din activități independenteModificat alin. (1), alin. (3)Compară
Art. 67^1 Definirea veniturilor din România din activități independenteModificat rândul 1, alin. (1), alin. (2)Compară
Art. 69 Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venitModificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. b), alin. (5), alin. (6), alin. (9), alin. (10), alin. (11)Compară
Art. 69^1 Opțiunea de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din contabilitateIntrat în vigoareDeschide
Art. 69^2 Stabilirea impozitului pentru veniturile din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venitIntrat în vigoareDeschide
Art. 69^3 Impozitarea venitului net anual din activități independenteIntrat în vigoareDeschide
Art. 70 Definirea veniturilor din drepturi de proprietate intelectualăModificat rândul 1, alin. (1), alin. (2), alin. (3)Compară
Art. 71 Definirea veniturilor din România din drepturi de proprietate intelectualăModificat rândul 1, alin. (1), alin. (2), alin. (3)Compară
Art. 72 Stabilirea impozitului pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilăModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (12)Compară
Art. 72^1 Stabilirea venitului net anual din drepturi de proprietate intelectualăIntrat în vigoareDeschide
Art. 73 Opțiunea de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din contabilitateModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)Compară
Art. 79 Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozitModificat alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5)Compară
Art. 85 Reguli de stabilire a impozitului pentru veniturile realizate din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personalăModificat alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (8), alin. (8^1)Compară
Art. 86Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (4^1), alin. (8), alin. (9)Compară
Art. 87Modificat alin. (1), alin. (3)Compară
Art. 88Modificat rândul 1, alin. (1), alin. (2), alin. (3)Compară
Art. 96 Determinarea câștigului net anual/pierderii nete anuale din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, care nu sunt efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), precum și din transferul aurului de investițiiModificat alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c)Compară
Art. 102 Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozitModificat alin. (2)Compară
Art. 106 Stabilirea venitului anual din activități agricole pe bază de norme de venitModificat alin. (4)Compară
Art. 107 Calculul și plata impozitului pe veniturile din activități agricoleModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (5^1), alin. (6) lit. a), alin. (6) lit. b)Compară
Art. 110 Determinarea impozitului aferent veniturilor din premii și din jocuri de norocModificat alin. (2^1), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (12), alin. (13), rândul 15, rândul 16, rândul 17, rândul 18, rândul 19, rândul 20, rândul 21, rândul 22, rândul 23, rândul 24, rândul 25, rândul 26, alin. (12) lit. a), alin. (12) lit. b)Compară
Art. 116 Declararea, stabilirea și plata impozitului pentru unele venituri din alte surseModificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (4), alin. (5), alin. (6)Compară
Art. 118 Stabilirea venitului anual impozabilModificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (3), alin. (4), alin. (6), alin. (7)Compară
Art. 119 Stabilirea câștigului net anual impozabilModificat alin. (1), alin. (2), alin. (4)Compară
Art. 120Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8)Compară
Art. 120^1Intrat în vigoareDeschide
Art. 121 Bonificație pentru plata impozitului pe venitul anualModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11)Compară

… și încă 21

Înapoi la art. 68