Închide

Art. 85Reguli de stabilire a impozitului pentru veniturile realizate din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală

În vigoaredin 01.01.2026Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Contribuabilii care realizează venituri din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală, între 1 și 7 camere inclusiv, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, alții decât cei care realizează venituri din activități independente pentru care sunt aplicabile prevederile art. 68^3, datorează impozit pe venit.

(2)Venitul net anual din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 30% asupra venitului brut. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură încasate în cursul anului fiscal.

(3)Nu se cuprinde în venitul brut comisionul reținut de către entitățile care facilitează închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală, inclusiv interfețele electronice, cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare.

(4)În situația în care sumele sunt încasate în valută, echivalentul în lei al acestora se determină prin utilizarea cursului de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României în ultima zi bancară anterioară încasării.

(5)Veniturile din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală, realizate într-o fracțiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an, se consideră venit anual.

(6)Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual, determinat potrivit alin. (2), impozitul fiind final.

(7)Pentru determinarea venitului net din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală, contribuabilii completează numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au obligații privind evidența contabilă.

(8)Contribuabilii au obligația să completeze și să păstreze fișa de ocupare a capacității de cazare, astfel încât să rezulte perioada de ocupare a camerei, precum și datele de identificare a persoanei/persoanelor care a/au ocupat-o.

(9)Modelul, conținutul, precum și modalitatea de gestionare a formularului tipizat „Fișa de ocupare a capacității de cazare” se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(10)Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabil prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3).

(11)Impozitul anual datorat se plătește integral la bugetul de stat.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2026Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (3) lit. e), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (4) lit. d), alin. (4) lit. e), alin. (4) lit. f), alin. (4^1), alin. (4^2), alin. (4^3), alin. (4^3) lit. a), alin. (4^3) lit. b), alin. (4^4), alin. (4^5), alin. (4^5) lit. a), alin. (4^5) lit. b), alin. (4^5) lit. c), rândul 1, rândul 2, alin. (4^5) lit. d), rândul 3, rândul 4, alin. (4^5) lit. e), rândul 5, rândul 6, alin. (4^5) lit. f), rândul 7, rândul 8, alin. (4^5) lit. g), alin. (4^6), alin. (4^7), alin. (4^8), alin. (4^9), alin. (8^1)Legea nr. 239/2025Vezi modificarea
01.01.2025Modificat alin. (4^9), alin. (6), alin. (8)OUG nr. 128/2024Vezi modificarea
01.01.2021Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (3) lit. e), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (4) lit. d), alin. (4) lit. e), alin. (4) lit. f), alin. (4^1), alin. (4^2), alin. (4^3), alin. (4^3) lit. a), alin. (4^3) lit. b), alin. (4^4), alin. (4^5), alin. (4^5) lit. a), alin. (4^5) lit. b), alin. (4^5) lit. c), rândul 1, rândul 2, alin. (4^5) lit. d), rândul 3, rândul 4, alin. (4^5) lit. e), rândul 5, rândul 6, alin. (4^5) lit. f), rândul 7, rândul 8, alin. (4^5) lit. g), alin. (4^6), alin. (4^7), alin. (4^8), alin. (4^9), alin. (6), alin. (8^1)Legea nr. 296/2020Vezi modificarea
24.12.2020Modificat alin. (4), alin. (8)Legea nr. 296/2020Vezi modificarea
23.03.2018Modificat alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (8), alin. (8^1)OUG nr. 18/2018Vezi modificarea
01.01.2018Modificat alin. (6), alin. (8^1)OUG nr. 79/2017Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială