Închide

Codul fiscal · Comparație

Art. 227 Reținerea impozitului din veniturile obținute din România de persoane rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri din activități desfășurate de artiști și sportivi

Versiunea veche
01.01.2016 → 31.12.2020Forma dată de Legea nr. 227/2015
Versiunea nouă
01.01.2021 → prezentModificată prin Legea nr. 296/2020
Alege versiunile
Opțiuni de comparație
1 schimbare în alin. (1) · alin. (2), alin. (3) neschimbate

(1)Veniturile obținute de artiști sau sportivi, persoane fizice text eliminat: sau juridice, rezidenți (sfârșit)text adăugat: rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau (sfârșit)într-un stat text adăugat: cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, pentru activitățile desfășurate în această calitate în România și în condițiile prevăzute în convenție se impun cu cota prevăzută la art. 224 alin. (4), lit. c^1), aplicată asupra veniturilor brute. Veniturile obținute de artiști sau sportivi, persoane juridice rezidente întrun stat (sfârșit)membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, pentru activitățile desfășurate în această calitate în România și în condițiile prevăzute în convenție se impun cu text eliminat: o cotă de 16% (sfârșit)text adăugat: cota prevăzută la art. 224 alin. (4) lit. d) (sfârșit), aplicată asupra veniturilor brute. Impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reține, se declară și se plătește, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenți. Obligația calculării, reținerii, declarării și plății impozitului la bugetul de stat revine plătitorului de venit.

Modificat prin Legea nr. 296/2020· în vigoare din 01.01.2021

(2)Persoana juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri care obține venituri din activități desfășurate în România de artiști de spectacol sau sportivi poate opta pentru regularizarea impozitului plătit conform alin. (1) prin declararea și plata impozitului pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite în titlul II. Impozitul reținut la sursă potrivit alin. (1) constituie plată anticipată în contul impozitului anual pe profit și se scade din impozitul pe profit datorat.

Neschimbat între cele două versiuni

(3)Persoana fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri care realizează venituri din România în calitate de artist de spectacol sau ca sportiv, din activitățile artistice și sportive, indiferent dacă acestea sunt plătite direct artistului sau sportivului ori unei terțe părți care acționează în numele acelui artist sau sportiv poate opta pentru regularizarea impozitului plătit conform alin. (1) prin declararea și plata impozitului pe venit pentru venitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite în titlul IV. Impozitul reținut la sursă potrivit alin. (1) constituie plată anticipată în contul impozitului anual pe venit și se scade din impozitul pe venit datorat.

Neschimbat între cele două versiuni
text eliminattext adăugatAlineatele sunt comparate după numărul lor. Diferențe la nivel de cuvânt. La nivel de caracter

Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro

Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal

ArticolCe s-a întâmplat
Art. 7 Definiții ale termenilor comuniModificat pct. 18, lit-a-3, lit-b-3, lit-a-4, lit-b-4, lit-a-5, lit-b-5, pct. 37Compară
Art. 8^1 Locul conducerii efective în România al unei persoane juridice străineIntrat în vigoareDeschide
Art. 12 Venituri obținute din România de nerezidențiModificat lit. h), lit. i), lit. m), lit. s)Compară
Art. 13 ContribuabiliModificat alin. (1) lit. c)Compară
Art. 14 Sfera de cuprindere a impozituluiModificat lit. a)Compară
Art. 22 Scutirea de impozit a profitului reinvestitModificat alin. (2)Compară
Art. 25 CheltuieliCompletat cu alin. (4) lit. f^1)Compară
Art. 35 Reguli generale aplicabile persoanelor juridice cu sediul în România, înființate potrivit legislației europene, și persoanelor juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efectiveModificat rândul 1, rândul 2Compară
Art. 42^1Intrat în vigoareDeschide
Art. 42^2 Definiții specificeIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^3 Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală și constituire a grupului fiscalIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^4 Intrarea sau ieșirea unui membru din grupul fiscalIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^5 Reguli privind calcularea rezultatului fiscal consolidatIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^6 Regimul tranzacțiilor intra-grup privind prețurile de transferIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^8 Reguli de calcul în situația ieșirii unui membru din grupul fiscal sau desființării grupului fiscalIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^9 Declararea și plata impozitului pe profit, depunerea declarației anuale de impozit pe profitIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^10 Alte obligațiiIntrat în vigoareDeschide
Art. 42^11 Reguli antiabuzIntrat în vigoareDeschide
Art. 59 Sfera de cuprindere a impozituluiModificat alin. (2), alin. (2^1)Compară
Art. 68 Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitateModificat alin. (2) lit. c), alin. (7) lit. k^1), alin. (7) lit. k^2), alin. (7^1), alin. (7^1) lit. a), alin. (7^1) lit. b), alin. (7^1) lit. c)Compară
Art. 68^2 Plăți anticipate ale impozitului pentru unele venituri din activități independenteIntrat în vigoareDeschide
Art. 83 Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personalModificat alin. (2^1), alin. (3), alin. (4), alin. (5)Compară
Art. 85 Reguli de stabilire a impozitului pentru veniturile realizate din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personalăModificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (3) lit. e), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (4) lit. d), alin. (4) lit. e), alin. (4) lit. f), alin. (4^1), alin. (4^2), alin. (4^3), alin. (4^3) lit. a), alin. (4^3) lit. b), alin. (4^4), alin. (4^5), alin. (4^5) lit. a), alin. (4^5) lit. b), alin. (4^5) lit. c), rândul 1, rândul 2, alin. (4^5) lit. d), rândul 3, rândul 4, alin. (4^5) lit. e), rândul 5, rândul 6, alin. (4^5) lit. f), rândul 7, rândul 8, alin. (4^5) lit. g), alin. (4^6), alin. (4^7), alin. (4^8), alin. (4^9), alin. (6), alin. (8^1)Compară
Art. 86AbrogatDeschide
Art. 87Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)Compară
Art. 89 Impozitarea venitului net din cedarea folosinței bunurilorModificat alin. (2)Compară
Art. 93 Venituri neimpozabileCompletat cu alin. (2) lit. a^1)Compară
Art. 96 Determinarea câștigului net anual/pierderii nete anuale din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, care nu sunt efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), precum și din transferul aurului de investițiiModificat alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (4)Compară
Art. 105 Venituri neimpozabileModificat rândul 33, rândul 34, rândul 35, rândul 36, rândul 37, rândul 38, rândul 39, rândul 40, rândul 41, rândul 42, rândul 43, rândul 44, rândul 45, rândul 46, rândul 47, rândul 48, rândul 49, rândul 50, rândul 51, rândul 52Compară
Art. 106 Stabilirea venitului anual din activități agricole pe bază de norme de venitModificat alin. (6)Compară

… și încă 21

Înapoi la art. 227