Codul fiscal · Comparație
Art. 13 Contribuabili
- Versiunea veche
- 04.04.2020 → 31.12.2020Forma dată de Legea nr. 32/2020
- Versiunea nouă
- 01.01.2021 → prezentModificată prin Legea nr. 296/2020
(1)Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a)persoanele juridice române, cu excepțiile prevăzute la alin. (2);
b)persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România;
c)persoanele juridice străine text eliminat: care au locul de exercitare a (sfârșit)text adăugat: rezidente în România potrivit locului (sfârșit)conducerii efectivetext eliminat: în România (sfârșit);
d)persoanele juridice străine care realizează venituri astfel cum sunt prevăzute la art. 12 lit. h);
e)persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene;
f)persoanele juridice străine rezidente într-un stat terț care desfășoară activitate în România prin intermediul unuia sau mai multor elemente tratate drept sedii permanente, în ceea ce privește situațiile ce implică existența unor tratamente neuniforme ale elementelor hibride sau tratamente neuniforme ale rezidenței fiscale, astfel cum acestea sunt reglementate în cadrul cap. III^1;
g)entitatea transparentă fiscal, în ceea ce privește situațiile ce implică existența unor tratamente neuniforme ale elementelor hibride inversate, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 40^7.
(2)Nu intră sub incidența prezentului titlu următoarele persoane juridice române:
a)Trezoreria Statului;
b)instituția publică, înființată potrivit legii, cu excepția activităților economice desfășurate de aceasta;
c)Academia Română, precum și fundațiile înființate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepția activităților economice desfășurate de acestea;
d)Banca Națională a României;
e)Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
f)Fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;
g)Fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii;
g^1)Fondul de garantare a asiguraților, constituit potrivit legii;
h)persoana juridică română care plătește impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III;
i)fundația constituită ca urmare a unui legat;
j)entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică ce nu se află în cazul prevăzut la alin. (1) lit. g);
k)asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, cu excepția celor care obțin venituri din exploatarea proprietății comune, potrivit legii.
l)unitatea locală de cult, definită potrivit art. 7 pct. 48, în măsura în care veniturile obținute sunt utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unității de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată.
Versiunea veche: Fișierul sursăVersiunea nouă: Fișierul sursăSursa oficială: legislatie.just.ro
Aceeași lege a mai schimbat în Codul fiscal
| Articol | Ce s-a întâmplat | |
|---|---|---|
| Art. 7 Definiții ale termenilor comuni | Modificat pct. 18, lit-a-3, lit-b-3, lit-a-4, lit-b-4, lit-a-5, lit-b-5, pct. 37 | Compară |
| Art. 8^1 Locul conducerii efective în România al unei persoane juridice străine | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 12 Venituri obținute din România de nerezidenți | Modificat lit. h), lit. i), lit. m), lit. s) | Compară |
| Art. 14 Sfera de cuprindere a impozitului | Modificat lit. a) | Compară |
| Art. 22 Scutirea de impozit a profitului reinvestit | Modificat alin. (2) | Compară |
| Art. 25 Cheltuieli | Completat cu alin. (4) lit. f^1) | Compară |
| Art. 35 Reguli generale aplicabile persoanelor juridice cu sediul în România, înființate potrivit legislației europene, și persoanelor juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective | Modificat rândul 1, rândul 2 | Compară |
| Art. 42^1 | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^2 Definiții specifice | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^3 Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală și constituire a grupului fiscal | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^4 Intrarea sau ieșirea unui membru din grupul fiscal | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^5 Reguli privind calcularea rezultatului fiscal consolidat | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^6 Regimul tranzacțiilor intra-grup privind prețurile de transfer | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^8 Reguli de calcul în situația ieșirii unui membru din grupul fiscal sau desființării grupului fiscal | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^9 Declararea și plata impozitului pe profit, depunerea declarației anuale de impozit pe profit | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^10 Alte obligații | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 42^11 Reguli antiabuz | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 59 Sfera de cuprindere a impozitului | Modificat alin. (2), alin. (2^1) | Compară |
| Art. 68 Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate | Modificat alin. (2) lit. c), alin. (7) lit. k^1), alin. (7) lit. k^2), alin. (7^1), alin. (7^1) lit. a), alin. (7^1) lit. b), alin. (7^1) lit. c) | Compară |
| Art. 68^2 Plăți anticipate ale impozitului pentru unele venituri din activități independente | Intrat în vigoare | Deschide |
| Art. 83 Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal | Modificat alin. (2^1), alin. (3), alin. (4), alin. (5) | Compară |
| Art. 85 Reguli de stabilire a impozitului pentru veniturile realizate din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (3) lit. e), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (4) lit. d), alin. (4) lit. e), alin. (4) lit. f), alin. (4^1), alin. (4^2), alin. (4^3), alin. (4^3) lit. a), alin. (4^3) lit. b), alin. (4^4), alin. (4^5), alin. (4^5) lit. a), alin. (4^5) lit. b), alin. (4^5) lit. c), rândul 1, rândul 2, alin. (4^5) lit. d), rândul 3, rândul 4, alin. (4^5) lit. e), rândul 5, rândul 6, alin. (4^5) lit. f), rândul 7, rândul 8, alin. (4^5) lit. g), alin. (4^6), alin. (4^7), alin. (4^8), alin. (4^9), alin. (6), alin. (8^1) | Compară |
| Art. 86 | Abrogat | Deschide |
| Art. 87 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | Compară |
| Art. 89 Impozitarea venitului net din cedarea folosinței bunurilor | Modificat alin. (2) | Compară |
| Art. 93 Venituri neimpozabile | Completat cu alin. (2) lit. a^1) | Compară |
| Art. 96 Determinarea câștigului net anual/pierderii nete anuale din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, care nu sunt efectuate prin entitățile prevăzute la art. 96^1 alin. (1), precum și din transferul aurului de investiții | Modificat alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (4) | Compară |
| Art. 105 Venituri neimpozabile | Modificat rândul 33, rândul 34, rândul 35, rândul 36, rândul 37, rândul 38, rândul 39, rândul 40, rândul 41, rândul 42, rândul 43, rândul 44, rândul 45, rândul 46, rândul 47, rândul 48, rândul 49, rândul 50, rândul 51, rândul 52 | Compară |
| Art. 106 Stabilirea venitului anual din activități agricole pe bază de norme de venit | Modificat alin. (6) | Compară |
| Art. 107 Calculul și plata impozitului pe veniturile din activități agricole | Modificat alin. (3), alin. (5), alin. (8) | Compară |
… și încă 21