Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Art. 148Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)

Formă anterioară01.01.2018–22.03.2018
Opțiuni de afișare

(1)Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.

(2)Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, din una sau mai multe surse de venit, datorează contribuția de asigurări sociale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții, după caz:

a)venitul net realizat în anul precedent, stabilit în conformitate cu art. 68, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuția de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția;

b)venitul net lunar estimat a se realiza potrivit art. 120 alin. (1) este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna în care își încep activitatea sau nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția, în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la stabilirea venitului net anual potrivit regulilor prevăzute la art. 68;

c)valoarea lunară a normelor de venit, obținută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecțiilor prevăzute la art. 69, este cel puțin egală cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfășoară activități impuse pe bază de norme de venit;

d)venitul net lunar realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii deductibile prevăzute la art. 70, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția, în cazul contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se stabilește potrivit prevederilor art. 72 și 73.

(3)Persoanele fizice prevăzute la alin. (1), obligate la plata contribuției, depun anual la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția de asigurări sociale, declarația privind venitul asupra căruia datorează contribuția, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2).

(4)În cazul contribuabililor prevăzuți la alin. (1) care încep să desfășoare activitate în cursul anului fiscal, iar venitul lunar estimat a se realiza, potrivit art. 120, din una sau mai multe surse de venit din cele menționate la alin. (2), este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna în care se estimează veniturile, declarația prevăzută la alin. (3) se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

(5)Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației prevăzute la alin. (3) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(6)Persoanele fizice care în anul fiscal precedent au realizat venituri cumulate din activități independente sub nivelul plafonului minim prevăzut la alin. (1) nu au obligația depunerii declarației prevăzute la alin. (3) și nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru anul în curs.

(7)Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) pot opta pentru depunerea declarației prevăzute la alin. (3) și pentru plata contribuției de asigurări sociale pentru anul în curs, în aceleași condiții prevăzute pentru persoanele care realizează venituri lunare peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară. Opțiunea este obligatorie pentru întregul an fiscal, cu excepția situației prevăzute la art. 151 alin. (3).

(8)Încadrarea în plafonul lunar prevăzut la alin. (1) se efectuează prin însumarea veniturilor din activități independente menționate la alin. (2).

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2026Modificat alin. (3)Legea nr. 239/2025Vezi modificarea
01.01.2025Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (3), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b)OUG nr. 128/2024Vezi modificarea
01.01.2023Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b)OG nr. 16/2022Vezi modificarea
01.04.2018Modificatact nemenționat de sursăVezi modificarea
30.03.2018Modificat alin. (2)OUG nr. 25/2018Vezi modificarea
23.03.2018Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8)OUG nr. 18/2018Vezi modificarea
01.01.2018Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (9)OUG nr. 79/2017Vezi modificarea
06.01.2017Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3)OUG nr. 3/2017Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareOUG nr. 50/2015Forma inițială