Închide

Art. 153

Abrogat la 01.01.201628.03.2015–31.12.2015Verificat față de legislatie.just.ro la 08.03.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.01.2016. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.

(1)Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b) și d), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:

OUG nr. 102/2013· din 01.02.2014

a)înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri:

Legea nr. 343/2006· din 03.04.2007

1.dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;

OUG nr. 106/2007· din 01.11.2008

2.dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

OUG nr. 106/2007· din 01.11.2008

b)dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon;

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

c)dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

d)dacă efectuează operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

(2)Persoana impozabilă care are sediul activității economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix, conform art. 125^1 alin. (2) lit. b), este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, astfel:

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

a)înaintea primirii serviciilor, în situația în care urmează să primească pentru sediul fix din România servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2), dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care este stabilită în sensul art. 125^1 alin. (2) în alt stat membru;

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

b)înainte de prestarea serviciilor, în situația în care urmează să presteze serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) de la sediul fix din România pentru un beneficiar persoană impozabilă stabilită în sensul art. 125^1 alin. (2) în alt stat membru care are obligația de a plăti TVA în alt stat membru, conform echivalentului din legislația statului membru respectiv al art. 150 alin. (2);

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

c)înainte de realizarea unor activități economice de la respectivul sediu fix în condițiile stabilite la art. 125^1 alin. (2) lit. b) și c) care implică:

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

1.livrări de bunuri taxabile și/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv livrări intracomunitare scutite de TVA conform art. 143 alin. (2);

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

2.prestări de servicii taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) și b);

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

3.operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3);

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

4.achiziții intracomunitare de bunuri taxabile.

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

(3)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.

OUG nr. 106/2007· din 01.11.2008

(4)O persoană impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 125^1 alin. (2) și nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operațiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, altele decât serviciile de transport și serviciile auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c)-m), art. 144 alin. (1) lit. c) și art. 144^1, înainte de efectuarea respectivelor operațiuni, cu excepția situațiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2)-(6). Persoana impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 125^1 alin. (2) și nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA dacă efectuează în România oricare dintre următoarele operațiuni:

OUG nr. 8/2014· din 15.01.2015

a)importuri de bunuri;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

b)operațiuni prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), dacă optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3);

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

c)operațiuni prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), dacă acestea sunt taxabile prin efectul legii sau prin opțiune conform art. 141 alin. (3).

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

(4^1)Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile din România, nu se înregistrează în România persoanele care s-au înregistrat într-un alt stat membru pentru aplicarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art. 152^4 și art. 152^5.

OUG nr. 8/2014· din 15.01.2015

(5)Va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform acestui articol, înainte de realizarea operațiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenționează:

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

a)să efectueze o achiziție intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform art. 150^1; sau

OG nr. 4/2015· din 13.02.2015

b)să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă.

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

(6)Persoana impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, care are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate, în condițiile stabilite prin norme, să își îndeplinească această obligație prin desemnarea unui reprezentant fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în Comunitate care are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA în România este obligată, în condițiile stabilite prin norme, să se înregistreze prin desemnarea unui reprezentant fiscal.

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

(7)Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) și (5) sau solicită înregistrarea conform alin. (9^1).

OUG nr. 80/2014· din 01.02.2015

(7^1)Prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc criterii pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA a societăților cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului. Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenția și are capacitatea de a desfășura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA. Prin excepție de la prevederile alin. (7), organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA persoanele impozabile care nu îndeplinesc criteriile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(8)În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), alin. (2), (4) sau (5), și nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

(9)Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol:

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

a)dacă este declarată inactivă conform prevederilor art. 78^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data declarării ca inactivă;

b)dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii, de la data înscrierii mențiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerțului;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

c)dacă asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001

privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepție, în cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă:

1.administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001

, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2.asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic și/sau administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul altor societăți decât cele menționate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001

, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d)dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut la art. 156^2, dar nu este în situația prevăzută la lit. a) sau b), din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Aceste prevederi se aplică numai în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul. Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, respectiv începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane impozabile în scopuri de TVA dacă nu a depus niciun decont de taxă prevăzut la art. 156^2 pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei care are perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, dar nu este în situația prevăzută la lit. a) ori b), din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al șaselea decont de taxă în prima situație și, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situație;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

e)dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, respectiv începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane impozabile în scopuri de TVA dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al șaselea decont de taxă în prima situație și, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situație;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

f)dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana impozabilă nu era obligată și nici nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

g)în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 152.

OUG nr. 8/2014· din 15.01.2015

h)dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată în baza Legii nr. 31/1990

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supusă înmatriculării la registrul comerțului, nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrarea Fiscală.

(9^1)Procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA conform alin. (9) lit. a)-e) și h), organele fiscale competente înregistrează persoanele impozabile în scopuri de TVA aplicând prevederile alin. (7^1) astfel:

OUG nr. 80/2014· din 01.02.2015

a)la solicitarea persoanei impozabile, pentru situațiile prevăzute la alin. (9) lit. a) și b), dacă încetează situația care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA;

OUG nr. 80/2014· din 01.02.2015

b)la solicitarea persoanei impozabile, în situația prevăzută la alin. (9) lit. c), dacă încetează situația care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA. În cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ai căror asociați din cauza cărora s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării, persoana impozabilă poate solicita reînregistrarea chiar dacă nu a încetat situația care a condus la anularea înregistrării conform alin. (9) lit. c);

c)la solicitarea persoanei impozabile, în situația prevăzută la alin. (9) lit. d), de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA, pe baza următoarelor informații/documente furnizate de persoana impozabilă:

OUG nr. 8/2014· din 15.01.2015

1.prezentarea deconturilor de taxă nedepuse la termen;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

2.prezentarea unei cereri motivate din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă;

OUG nr. 24/2012· din 01.01.2013

(9^2)Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 și Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată. Registrele sunt publice și se afișează pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Înscrierea în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată se face de către organul fiscal competent, după comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA înscrisă în decizie este data prevăzută la art. 153 alin. (9). Anularea înregistrării în scopuri de TVA produce la furnizor/prestator efectele prevăzute la art. 11 alin. (1^1) și (1^3) de la data prevăzută la art. 153 alin. (9) și în cazul beneficiarului produce efectele prevăzute la art. 11 alin. (1^2) și alin. (1^4) din ziua următoare datei operării anulării înregistrării în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată.

OUG nr. 102/2013· din 01.02.2014

(9^3)Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 de organele fiscale, ca urmare a unei erori, această înregistrare se anulează din oficiu sau la cererea persoanei impozabile de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării și data anulării înregistrării în scopuri de TVA:

OUG nr. 102/2013· din 01.02.2014

a)persoana impozabilă care a fost înregistrată eronat în scopuri de TVA acționează în calitate de persoană înregistrată în scopuri de TVA, cu excepția situației în care înregistrarea eronată a fost generată de organul fiscal, caz în care persoana impozabilă poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 152;

OUG nr. 102/2013· din 01.02.2014

b)dreptul de deducere a TVA aferente achizițiilor efectuate de beneficiari de la persoanele impozabile respective se exercită în limitele și în condițiile prevăzute la art. 145-147^1.

OUG nr. 102/2013· din 01.02.2014

(10)Persoana înregistrată conform prezentului articol va anunța în scris organele fiscale competente cu privire la modificările informațiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului fiscal competent, în legătură cu înregistrarea sa, sau care apar în certificatul de înregistrare în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente.

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

(11)În cazul încetării desfășurării de operațiuni care dau drept de deducere a taxei sau în cazul încetării activității sale economice, orice persoană înregistrată conform prezentului articol va anunța în scris organele fiscale competente în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente în scopul scoaterii din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Prin norme procedurale se stabilesc data de la care are loc scoaterea din evidență și procedura aplicabilă.

OUG nr. 109/2009· din 01.01.2010

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2016AbrogatLegea nr. 227/2015
28.03.2015Modificat alin. (9^1) lit. d), alin. (9^1) lit. e)act nemenționat de sursăVezi modificarea
13.03.2015Modificat alin. (7^1), rândul 1, alin. (9) lit. a), rândul 2, alin. (9) lit. c), rândul 3, rândul 4, pct. 1.3, rândul 5, pct. 2.3, rândul 6, alin. (9) lit. h), rândul 7, alin. (9^1) lit. b), rândul 8act nemenționat de sursăVezi modificarea
19.02.2015Modificat alin. (7^1), alin. (9) lit. a), alin. (9) lit. c), pct. 1.3, pct. 2.3, alin. (9) lit. h), alin. (9^1) lit. b), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7, rândul 8act nemenționat de sursăVezi modificarea
13.02.2015Modificat alin. (5) lit. a)OG nr. 4/2015Vezi modificarea
01.02.2015Modificat alin. (7), alin. (7^1), rândul 1, rândul 3, rândul 4, pct. 1.3, pct. 2.3, rândul 6, alin. (9) lit. h), rândul 7, alin. (9^1), alin. (9^1) lit. a), rândul 8, pct. 1.4, pct. 2.4, alin. (9^1) lit. e)OUG nr. 80/2014Vezi modificarea
15.01.2015Modificat alin. (4), alin. (4^1), alin. (9) lit. g), alin. (9^1) lit. c), alin. (9^1) lit. d), alin. (9^4)OUG nr. 8/2014Vezi modificarea
08.12.2014Modificat alin. (7^1), rândul 1, alin. (9) lit. a), rândul 2, alin. (9) lit. c), rândul 3, rândul 4, rândul 5, alin. (9^1) lit. b), rândul 6, alin. (9^4), alin. (9) lit. g), alin. (9^1) lit. c), alin. (9^1) lit. d)act nemenționat de sursăVezi modificarea
27.06.2014Modificat alin. (7^1), alin. (9) lit. a), alin. (9) lit. c), alin. (9^1) lit. b), rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6OG nr. 16/2013Vezi modificarea
01.02.2014Modificat alin. (1), rândul 3, rândul 4, rândul 5, alin. (9^1) lit. b), rândul 6, alin. (9^1) lit. d), alin. (9^2), alin. (9^3), alin. (9^3) lit. a), alin. (9^3) lit. b)OUG nr. 102/2013Vezi modificarea
01.01.2013Modificat alin. (4), alin. (4) lit. a), alin. (4) lit. b), alin. (4) lit. c), alin. (7^1), rândul 1, alin. (8), alin. (9), alin. (9) lit. a), rândul 2, alin. (9) lit. b), alin. (9) lit. c), rândul 3, alin. (9) lit. d), alin. (9) lit. e), alin. (9) lit. f), alin. (9) lit. g), alin. (9^1), alin. (9^1) lit. a), alin. (9^1) lit. b), alin. (9^1) lit. c), pct. 1.3, pct. 2.3, rândul 4, alin. (9^1) lit. d), rândul 5, alin. (9^2)OUG nr. 24/2012Vezi modificarea
01.01.2010Modificat alin. (1), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), pct. 1.2, pct. 2.2, pct. 3, pct. 4, alin. (4), alin. (5), alin. (5) lit. a), alin. (5) lit. b), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (9) lit. a), alin. (9) lit. b)OUG nr. 109/2009Vezi modificarea
25.05.2009Modificat alin. (8)OUG nr. 46/2009Vezi modificarea
01.11.2008Modificat alin. (1), pct. 1, pct. 2, alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (9) lit. a)OUG nr. 106/2007Vezi modificarea
01.07.2007Modificat alin. (1), pct. 1, pct. 2, alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (9) lit. a)Legea nr. 343/2006Vezi modificarea
03.04.2007Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), pct. 1, pct. 2, alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (9) lit. a), alin. (9) lit. b), alin. (10)Legea nr. 343/2006Vezi modificarea
01.01.2004Intrat în vigoareLegea nr. 571/2003Forma inițială