Ordonanță de urgență nr. 2/2026
OUG nr. 2/2026
Textul actului
Articolele I–III din 3 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 30.01.2026
La articolul 16 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 27 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
(1)Termenul maxim de realizare a investițiilor este de 18 luni de la acordarea primei plăți aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 30 de luni.
Art. II
Text inițial · din 30.01.2026
La articolul 15 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
(1)Termenul maxim de realizare a investițiilor este de 18 luni de la acordarea primei plăți aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 30 de luni.
Art. III
Text inițial · din 30.01.2026
La articolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 8 august 2025, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul III
(1)În vederea monitorizării aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a cererilor formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, a cererilor formulate potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, unitățile deținătoare/entitățile învestite cu soluționarea notificărilor/cererilor depuse de persoanele îndreptățite au obligația să comunice instituției prefectului, până la data de 31 decembrie 2026, o situație centralizată privind cererile soluționate și nesoluționate, depuse în temeiul legislației din domeniul restituirii proprietăților, care să conțină cel puțin următoarele informații:
Modificări aduse
A modificat 3 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 2/2026 | 3 | 3 |
OUG nr. 2/2026 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 30.01.2026 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 30.01.2026 | Vezi textul |
| Art. III | Intrat în vigoare | 30.01.2026 | Vezi textul |