Ordonanță de urgență nr. 104/2024
OUG nr. 104/2024
Textul actului
Articolele I–IV din 4 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 30.08.2024
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.La articolul 3 alineatul (3), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. f^1), cu următorul cuprins: f^1) inițiază, instituie și aprobă scheme de ajutor de stat sau de minimis ori ajutoare de stat individuale sau de minimis care se acordă din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul categoriilor de programe sau programe-pilot reglementate la art. 13 alin. (1), cu respectarea legislației în vigoare în domeniul ajutorului de stat;
2.La articolul 6 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. c^1), cu următorul cuprins: c^1) aprobă sau respinge lista participanților în cadrul programelor sau programelor-pilot reglementate la art. 13 alin. (1), în vederea încheierii contractelor de participare, potrivit procedurilor/ghidurilor de finanțare aplicabile fiecărei categorii de programe/proiecte;
3.La articolul 9 alineatul (1), litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:
l)sumele încasate din restituirea finanțărilor/prefinanțărilor, executarea garanțiilor constituite în favoarea Administrației Fondului pentru Mediu, precum și a altor sume acordate/ virate/decontate și accesoriile aferente acestora;
4.La articolul 10, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alin. (14), cu următorul cuprins:
(14)În cazul în care comisarii Gărzii Naționale de Mediu constată că operatorul economic nu mai îndeplinește cerințele prevăzute în actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului care au stat la baza înregistrării în registrul ROAFM sau că instalația de valorificare deținută nu mai poate servi scopului pentru care a fost concepută/proiectată/construită, notifică Adminstrația Fondului pentru Mediu în vederea blocării temporare a accesului în contul din modulul ROAFM al aplicației SIATD al operatorului economic respectiv, până la remedierea cauzelor care au condus la blocarea accesului.
5.După articolul 12^3 se introduce un nou articol, art. 12^4, cu următorul cuprins:
Articolul 12^4
(1)Administrația Fondului pentru Mediu poate solicita constituirea, în favoarea sa, de garanții de către participanții la activitățile derulate în cadrul proiectelor/programelor sau proiectelor/programelor-pilot reglementate la art. 13 alin. (1), în cuantumurile și condițiile stabilite prin ghidurile de finanțare aprobate potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
(2)Sumele provenite din executarea garanțiilor prevăzute la alin. (1) se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu.
(3)Categoriile de garanții prevăzute la alin. (1) care pot fi solicitate de Administrația Fondului pentru Mediu, cazurile în care se poate solicita constituirea unor astfel de garanții, scopul constituirii acestora, precum și situațiile în care se execută respectivele garanții ori acestea își încetează valabilitatea se vor stabili prin ghid de finanțare aprobat prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea Administrației Fondului pentru Mediu.
6.La articolul 13 alineatul (1), după litera hh) se introduce o nouă literă, lit. ii), cu următorul cuprins: ii) extinderea și schimbarea destinației, conversia sau modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor, cu condiția ca aceste investiții să pregătească rețelele pentru adăugarea în sistem și a gazelor cu emisii reduse de carbon.
7.La articolul 13, după alineatul (2^6) se introduce un nou alineat, alin. (2^7), cu următorul cuprins:
(2^7)Proiectele prevăzute la alin. (1) lit. hh) și ii) se finanțează din sumele rezultate din aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. u).
8.La articolul 13, după alineatul (5^11) se introduce un nou alineat, alin. (5^12), cu următorul cuprins:
(5^12)Beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. ii) sunt unitățile administrativ-teritoriale și/sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele destinate finanțării, precum și condițiile de acordare a acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului.
9.La articolul 13, alineatele (7), (11) și (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(7)Programele și proiectele finanțate din Fondul pentru mediu au caracter multianual, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 3^3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanțare anuale sau multianuale.
...........................................
(11)Schemele de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoarele de stat individuale sau de minimis care se acordă din bugetul Fondului pentru mediu, atât cele exceptate de la obligația notificării către Comisia Europeană, cât și cele supuse obligației de notificare, se aprobă prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului, în condițiile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(12)Administrația Fondului pentru Mediu are calitatea de furnizor și administrator în cadrul schemelor de ajutor de stat sau de minimis prevăzute la art. (11).
10.La articolul 13, după alineatul (12) se introduc șapte noi alineate, alin. (13)-(19), cu următorul cuprins:
(13)Criteriile de eligibilitate a solicitanților de ajutoare de stat sau de minimis ori de ajutoare de stat individuale sau de minimis, a proiectelor propuse spre finanțare, precum și modul de acordare/instituire a acestora și mecanismul de finanțare se stabilesc prin ghiduri de finanțare care se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor sau hotărâre a Guvernului, după caz.
(14)Pentru proiectele finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv sub formă de ajutoare de stat/de minimis, Administrația Fondului pentru Mediu poate acorda prefinanțare într-o singură tranșă de maximum 30% din valoarea eligibilă a contractului de finanțare beneficiarilor/liderilor de parteneriat care sunt unități administrativ-teritoriale, instituții publice, autorități ale administrației publice centrale și/sau locale.
(15)Cererile de acordare a prefinanțării se depun la Administrația Fondului pentru Mediu de beneficiarii/liderii de parteneriat interesați și se aprobă prin dispoziție, de președintele instituției.
(16)Beneficiarii/Liderii de parteneriat cărora li s-a aprobat cererea prevăzută la alin. (15) au obligația depunerii la Administrația Fondului pentru Mediu a unei cereri de decontare care să cuprindă documentele justificative aferente cheltuielilor efectuate din prefinanțarea acordată, în termen de maximum 180 de zile de la data la care instituția a virat tranșa de prefinanțare în contul acestora.
(17)Beneficiarii/Liderii de parteneriat au obligația restituirii prefinanțării neutilizate la expirarea termenului prevăzut la alin. (16).
(18)Pentru depășirea termenului prevăzut la alin. (16), beneficiarii/liderii de parteneriat datorează dobânzi în temeiul art. 12 alin. (3^1), în cazul în care aceștia nu justifică prin cereri de decontare și documente justificative utilizarea prefinanțării potrivit prevederilor alin. (16) și nu restituie prefinanțarea neutilizată.
(19)Instrucțiuni privind implementarea mecanismului de acordare a prefinanțării la nivelul programelor sau programelor-pilot prevăzute la art. 13 alin. (1), precum și criteriile în baza cărora se analizează cererile de acordare a prefinanțării se aprobă prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu.
Art. II
Text inițial · din 30.08.2024
Prevederile art. 13 alin. (14)-(19) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, sunt aplicabile pentru finanțarea proiectelor și programelor-pilot și a categoriilor de proiecte și programe pentru protecția mediului prevăzute la art. 13 alin. (1) din același act normativ, cu sesiuni sau etape în derulare la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și în cadrul cărora nu s-a demarat procesul de încheiere a contractelor de finanțare.
Art. III
Text inițial · din 30.08.2024
Articolul 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 9 mai 2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 22
(1)Pentru a fi eligibile pentru finanțare prin Fondul pentru modernizare, cheltuielile trebuie să respecte condițiile de eligibilitate din ghidul solicitantului sau pe cele din cadrul documentelor aferente aprobării investițiilor, emise în condițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre.
(2)Pentru a fi considerată eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții generale:
a)să fie efectuată pentru activitățile necesare/aferente implementării investiției, începând cu data de 30 iulie 2020, și înregistrată în evidențele contabile ale beneficiarului;
b)să fie susținută corespunzător prin documente justificative, cu respectarea prevederilor alin. (1) și ale contractului de finanțare.
Art. IV
Text inițial · din 30.08.2024
Prevederile art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și contractelor de finanțare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Modificări aduse
A modificat 10 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Completat cu | Total |
|---|---|---|---|---|
| OUG nr. 196/2005 | 1 | 2 | 3 | 6 |
| OUG nr. 104/2024 | 4 | 0 | 0 | 4 |
OUG nr. 196/2005 (6 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 3 | Completat cu alin. (3) lit. f^1) | 30.08.2024 | Compară |
| Art. 6 | Completat cu alin. (3) lit. c^1) | 30.08.2024 | Compară |
| Art. 9 | Modificat alin. (1) lit. l) | 30.08.2024 | Compară |
| Art. 10 | Completat cu alin. (14) | 30.08.2024 | Compară |
| Art. 12^4 | Intrat în vigoare | 30.08.2024 | Vezi textul |
| Art. 13 | Modificat rândul 9, alin. (2^7), alin. (5^12), alin. (7), alin. (11), alin. (12), alin. (13), alin. (14), alin. (15), alin. (16), alin. (17), alin. (18), alin. (19) | 30.08.2024 | Compară |
OUG nr. 104/2024 (4 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 30.08.2024 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 30.08.2024 | Vezi textul |
| Art. III | Intrat în vigoare | 30.08.2024 | Vezi textul |
| Art. IV | Intrat în vigoare | 30.08.2024 | Vezi textul |