Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 123/2022

OUG nr. 123/2022

Act de modificareÎn vigoare din 14.09.2022Ultima modificare 26.10.2025Sursa oficială: legislatie.just.ro

Ultima verificare a OUG nr. 123/2022 față de legislatie.just.ro a fost la 19.01.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Textul actului

Articolele I–III din 3 (pagina 1 din 1)

Art. I

Ultima modificare: Legea nr. 164/2025 · din 26.10.2025

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 19 alineatul (5), litera a) va avea următorul cuprins:

a)într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului;

2.La articolul 56, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 56

(1)Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

3.După articolul 57 se introduce un nou articol, art. 57^1, cu următorul cuprins:

Articolul 57^1

(1)Persoanele care dețin calitatea de fiduciar, precum și persoanele care dețin o poziție echivalentă într-o construcție juridică similară fiduciei au obligația de a declara, la înregistrarea contractului de fiducie, informații corecte și complete despre beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare fiduciei, în vederea înregistrării în registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c).

(2)Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (1) conduce la neînregistrarea contractului de fiducie de către organul fiscal competent.

(3)În cazul modificării informațiilor privind beneficiarul real, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a declara aceste informații în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.

(4)Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(5)În procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se consemnează că neactualizarea, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, a informațiilor privind beneficiarul real al fiduciei conduce la aplicarea procedurii de radiere, din oficiu, a fiduciei sau a construcției juridice similare fiduciei din registrul prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. c).

(6)Procedura de radiere se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(7)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către organele fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate.

Art. II

Text inițial · din 14.09.2022

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Art. III

Text inițial · din 14.09.2022

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Modificări aduse

A modificat 5 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatTotal
Legea nr. 129/2019022
OUG nr. 123/2022303

Legea nr. 129/2019 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 19Modificat alin. (5) lit. a)14.09.2022Compară
Art. 56Modificat alin. (1)14.09.2022Compară

OUG nr. 123/2022 (3 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. IIntrat în vigoare14.09.2022Vezi textul
Art. IIIntrat în vigoare14.09.2022Vezi textul
Art. IIIIntrat în vigoare14.09.2022Vezi textul