Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Art. 1

În vigoaredin 07.04.2022
Opțiuni de afișare

(1)Se aprobă Programul național de investiții „Anghel Saligny”, denumit în continuare program, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

(2)Valoarea programului derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în perioada 2021-2028 este de 65.500.000 mii lei, limită maximă în baza căreia se pot încheia contracte de finanțare multianuale, distribuită după cum urmează:

a)22.500.000 mii lei pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b);

b)30.000.000 mii lei pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) și d);

c)13.000.000 mii lei pentru categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e).

(3)Creditele de angajament prevăzute în fișa programului, anexă la bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, rămase neutilizate la sfârșitul fiecărui exercițiu bugetar al anilor 2021-2027 vor fi avute în vedere la elaborarea legilor bugetare anuale și a rectificărilor bugetare din perioada 2022-2028, cu încadrare în valoarea maximă prevăzută la alin. (2).

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

(4)În cadrul programului se pot realiza obiective de investiții necesare pentru echiparea unităților administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare și de acces la căile de comunicație, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, aprobat prin Legea nr. 351/2001, cu modificările și completările ulterioare.

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

(5)Pot fi finanțate prin prezentul program obiectivele de investiții care nu sunt incluse la finanțare în programele derulate din fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027 sau prin alte programe naționale sau comunitare, inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituții de credit sau instituții financiare interne sau internaționale.

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

(6)În scopul utilizării eficiente a fondurilor alocate prin program, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației poate dezangaja, în vederea contractării, sumele rămase neutilizate în urma economiilor rezultate pe parcursul derulării contractelor de finanțare, în limita creditului de angajament alocat programului.

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

(7)Creditele de angajament dezangajate conform prevederilor alin. (6) se utilizează pentru finanțarea obiectivelor de investiții pentru care s-au depus solicitări în termenul legal și nu li s-au alocat fonduri din lipsa creditelor de angajament și sunt alocate pe baza criteriilor de prioritizare stabilite conform art. 6 alin. (4).

OUG nr. 95/2021· din 06.09.2021

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a OUG nr. 95/2021 față de legislatie.just.ro a fost la 17.11.2025, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
07.04.2022Modificat alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c)OUG nr. 40/2022Vezi modificarea
06.09.2021Intrat în vigoareOUG nr. 95/2021Forma inițială