Capitolul III Contribuția publică națională totală și managementul financiar al acesteia
Art. 9
(1)În cazul proiectelor implementate în parteneriat, cuprinderea în bugetul propriu de către liderul de parteneriat, precum și de către partenerii acestuia a creditelor de angajament și a creditelor bugetare prevăzute la art. 7 și 8 se realizează în limita sumei necesare finanțării valorii corespunzătoare activității/activităților proprii din proiect, asumate conform prevederilor acordului de parteneriat, anexă la contractul/decizia de finanțare.
(1^1)Beneficiarul/Liderul de parteneriat și partenerii acestuia instituții publice centrale pot cuprinde în bugetele proprii sume pentru ordonatorii de credite secundari sau terțiari, instituții aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora, cu rol în implementarea proiectului, așa cum sunt prevăzuți în cererea de finanțare.
(1^2)Cheltuielile efectuate de instituțiile cu rol în implementare prevăzute la alin. (1^1) sunt eligibile în condițiile prevăzute în contractul/decizia de finanțare fără a exista obligativitatea acestor instituții de a fi partener în proiect în sensul acordului de parteneriat.
(2)Prin excepție de la alin. (1), în cazul parteneriatelor dintre beneficiarii menționați la art. art. 7 alin. (2) și unități administrativ-teritoriale/asociații de dezvoltare intercomunitare, sumele aferente valorii totale a proiectelor implementate de către unitățile administrativ-teritoriale se cuprind în bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la subdiviziuni distincte de transferuri, cu respectarea prevederilor art. 10 și 14.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a OUG nr. 133/2021 față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 25.09.2024 | Completat cu alin. (1^1), alin. (1^2) | OUG nr. 112/2024 | Vezi modificarea |
| 20.12.2021 | Intrat în vigoare | OUG nr. 133/2021 | Forma inițială |