Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 1/2021

OUG nr. 1/2021

În vigoare din 07.01.2021Ultima modificare 07.01.2021Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026

Textul actului

Articolele 1–7 din 7 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 07.01.2021

Se înființează punctul național de acces, denumit în continuare PNA, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Art. 2

Text inițial · din 07.01.2021

(1)PNA constituie o interfață digitală unică prin intermediul căreia se colectează, prelucrează și diseminează date sau informații care vor oferi posibilitatea de a furniza servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale, informații minime universale în materie de trafic legate de siguranța rutieră, servicii de informare în timp real cu privire la trafic și servicii de informare cu privire la călătoriile multimodale. Punctul de acces poate oferi posibilitatea de a furniza serviciul de informații la nivel transfrontalier.

(2)PNA poate fi accesat la adresa https://pna.cestrin.ro/ro.

Art. 3

Text inițial · din 07.01.2021

(1)Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., societate care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, este desemnat administratorul PNA.

(2)Administratorul PNA asigură colectarea, prelucrarea și diseminarea prin intermediul PNA a datelor sau informațiilor conforme specificațiilor:

a)Regulamentului delegat (UE) nr. 886/2013 al Comisiei din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește datele și procedurile pentru furnizarea către utilizatori, în mod gratuit, atunci când este posibil, a unor informații minime universale în materie de trafic referitoare la siguranța rutieră, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 247 din 18.09.2013;

b)Regulamentului delegat (UE) nr. 885/2013 al Comisiei din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind STI în ceea ce privește furnizarea de servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 247 din 18.09.2013;

c)Regulamentului delegat (UE) 2015/962 al Comisiei din 18 decembrie 2014 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește prestarea la nivelul UE a unor servicii de informare în timp real cu privire la trafic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 157 din 23.06.2015;

d)Regulamentului delegat (UE) 2017/1.926 din 31 mai 2017 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește furnizarea la nivelul UE a unor servicii de informare cu privire la călătoriile multimodale, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 272 din 21.10.2017.

(3)Cheltuielile pentru administrarea, operarea și întreținerea PNA sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la capitolul 84.01. „Transporturi”, subcapitolul 84.01.03 „Transport rutier”, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”. Cheltuielile pentru dezvoltarea PNA sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la capitolul 84.01. „Transporturi”, subcapitolul 84.01.03 „Transport rutier”, titlul 55 „Alte transferuri” și din fonduri externe nerambursabile.

Art. 4

Text inițial · din 07.01.2021

(1)Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., instituție publică în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, este organismul național competent, desemnat să asigure punerea în aplicare a prevederilor:

a)art. 8 din Regulamentul delegat (UE) nr. 885/2013 din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind STI în ceea ce privește furnizarea de servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale;

b)art. 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 886/2013 din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește datele și procedurile pentru furnizarea către utilizatori, în mod gratuit, atunci când este posibil, a unor informații minime universale în materie de trafic referitoare la siguranța rutieră.

(2)Organismul desemnat este notificat Comisiei Europene de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

(3)Cheltuielile legate de desfășurarea activității organismului național competent sunt suportate din veniturile proprii ale Autorității Rutiere Române - A.R.R.

Art. 5

Text inițial · din 07.01.2021

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este autoritatea competentă, desemnată să asigure evaluarea conformității, prin punerea în aplicare a prevederilor:

a)art. 11 din Regulamentul delegat (UE) 2015/962 al Comisiei din 18 decembrie 2014 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește prestarea la nivelul UE a unor servicii de informare în timp real cu privire la trafic;

b)art. 9 din Regulamentul delegat (UE) 2017/1.926 din 31 mai 2017 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește furnizarea la nivelul UE a unor servicii de informare cu privire la călătoriile multimodale.

Art. 6

Text inițial · din 07.01.2021

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmite Comisiei Europene informații și rapoarte în conformitate cu prevederile:

a)art. 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 885/2013 din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind STI în ceea ce privește furnizarea de servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale;

b)art. 10 din Regulamentul delegat (UE) nr. 886/2013 din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește datele și procedurile pentru furnizarea către utilizatori, în mod gratuit, atunci când este posibil, a unor informații minime universale în materie de trafic referitoare la siguranța rutieră;

c)art. 12 din Regulamentul delegat (UE) 2015/962 al Comisiei din 18 decembrie 2014 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește prestarea la nivelul UE a unor servicii de informare în timp real cu privire la trafic;

d)art. 10 din Regulamentul delegat (UE) 2017/1.926 din 31 mai 2017 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește furnizarea la nivelul UE a unor servicii de informare cu privire la călătoriile multimodale.

Art. 7

Text inițial · din 07.01.2021

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii se aprobă norme metodologice de punere în aplicare a acesteia, pentru funcționarea și utilizarea PNA și pentru desfășurarea activităților organismului național competent și ale autorității competente.

Modificări aduse

A modificat 7 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 1/202177

OUG nr. 1/2021 (7 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 4Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 5Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 6Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul
Art. 7Intrat în vigoare07.01.2021Vezi textul