Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 112/2020

OUG nr. 112/2020

În vigoare din 10.07.2020Ultima modificare 10.07.2020Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în OUG nr. 112/2020: OUG nr. 37/2022.

Textul actului

Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 10.07.2020

(1)Se aprobă plata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumei de 568.433 lei, reprezentând contravaloarea totală a TVA estimate ca fiind aferentă achizițiilor de bunuri și servicii din Programul ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanțat de Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, aprobat pentru perioada 1 octombrie 2018 - 31 martie 2021 și denumit în continuare Programul.

(2)Suma prevăzută la alin. (1) va fi plătibilă astfel:

a)126.974 lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor efectuate în cadrul Programului în anul 2019 de către subprimitorul principal, Fundația Romanian Angel Appeal, și sub-subprimitorul Asociația Română Anti-SIDA ARAS va fi plătibilă din bugetul aprobat pe anul 2020;

b)428.054 lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor programate a se efectua în cadrul Programului de către Ministerul Sănătății (direct și prin Institutul Național de Sănătate Publică), Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația Română Anti-SIDA ARAS în anul 2020 va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2020;

c)13.405 lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor programate a se efectua în cadrul Programului de către Ministerul Sănătății (direct și prin Institutul Național de Sănătate Publică), Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația Română Anti-SIDA ARAS în anul 2021 va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2021.

Art. 2

Text inițial · din 10.07.2020

(1)Plata sumelor prevăzute la art. 1 se va face pe bază de documente justificative depuse de entitățile care implementează efectiv activitățile Programului, în conformitate cu Acordul de grant între Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei și Ministerul Sănătății din România, în calitate de primitor principal, pentru implementarea Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, și care au calitatea de solicitant, respectiv:

a)Ministerul Sănătății, în calitate de primitor principal;

b)Institutul Național de Sănătate Publică, în calitate de parte componentă a Unității de planificare și implementare de politici;

c)Fundația Romanian Angel Appeal, în calitate de subprimitor principal;

d)Asociația Română Anti-SIDA ARAS, în calitate de sub-subprimitor.

(2)Plata sumelor prevăzute la art. 1 se va face în conformitate cu Metodologia de rambursare de către Ministerul Sănătății a sumelor aferente TVA pentru bunurile și serviciile achiziționate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA și tuberculozei în România, finanțate din fonduri nerambursabile, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 2.008/2008.

(3)Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate din țară sau importate în nume propriu de către solicitanții prevăzuți la alin. (1) se depun la Ministerul Sănătății în termen de 30 de zile de la sfârșitul trimestrului în care s-a efectuat cheltuiala.

(4)Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate din țară sau importate în nume propriu de către solicitanții prevăzuți la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la Ministerul Sănătății până la data de 30 septembrie 2020 și se decontează din bugetul anului 2020.

Art. 3

Text inițial · din 10.07.2020

Eventualele diferențe de curs valutar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.

Modificări aduse

A modificat 3 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareTotal
OUG nr. 112/202033

OUG nr. 112/2020 (3 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 1Intrat în vigoare10.07.2020Vezi textul
Art. 2Intrat în vigoare10.07.2020Vezi textul
Art. 3Intrat în vigoare10.07.2020Vezi textul