Ordonanță de urgență nr. 55/2017
OUG nr. 55/2017
OUG nr. 55/2017 nu a fost încă verificat față de legislatie.just.ro. Textul poate să nu fie la zi.
Textul actului
Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 07.08.2017
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.
2.La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserție se acordă astfel:
a)până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
b)până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) și (2).
3.La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică și în situația în care se solicită stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 alin. (2).
4.La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a)copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepția situației prevăzute la art. 7 alin. (2);
5.După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:
Articolul 37^1
Pentru drepturile prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (4), art. 31 alin. (2) și art. 32 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2), (4) și (5), dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.
Art. II
Text inițial · din 07.08.2017
Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.
Modificări aduse
A modificat 7 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Completat cu | Total |
|---|---|---|---|---|
| OUG nr. 111/2010 | 1 | 3 | 1 | 5 |
| OUG nr. 55/2017 | 2 | 0 | 0 | 2 |
OUG nr. 111/2010 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 2 | Modificat alin. (2) | 07.08.2017 | Compară |
| Art. 7 | Modificat alin. (2) | 07.08.2017 | Compară |
| Art. 15 | Completat cu alin. (1^1) | 07.08.2017 | Compară |
| Art. 17 | Modificat alin. (1) lit. a) | 07.08.2017 | Compară |
| Art. 37^1 | Intrat în vigoare | 07.08.2017 | Vezi textul |
OUG nr. 55/2017 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 07.08.2017 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 07.08.2017 | Vezi textul |