Art. 8Sancțiuni
Compară două versiuni
(1)Instanța poate sancționa părțile, terții și reprezentanții legali ai acestora cu amendă judiciară între 500 și 5.000 lei pentru persoane fizice și între 0,1 și 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, pentru următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul:
a)neprezentarea unei probe față de care instanța a dispus divulgarea de către cel care o deține sau refuzul de prezentare a acesteia, la termenul fixat în acest scop de instanță;
b)distrugerea probelor relevante pentru soluționarea litigiului;
c)nerespectarea sau refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de instanță pentru a proteja informațiile confidențiale;
(2)Pentru faptele prevăzute la alin. (1), amenda judiciară se stabilește în funcție de gravitatea faptei, de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta, prin încheiere executorie, pentru a fi eficientă, proporțională și cu efect de descurajare. Prevederile art. 190, 191 și 295 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(3)Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracțiune.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a OUG nr. 39/2017 față de legislatie.just.ro a fost la 17.11.2025, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 08.06.2017 | Intrat în vigoare | OUG nr. 39/2017 | Forma inițială |