Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Ordonanță de urgență nr. 30/2016

OUG nr. 30/2016

În vigoare din 30.06.2016Ultima modificare 28.11.2016Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 03.11.2026

Textul actului

Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)

Art. I

Text inițial · din 30.06.2016

Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:

1.La articolul 11, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național are de drept câte un loc în Plenul Consiliului Economic și Social. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurența numărului de 15 locuri, se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, repartizarea se face prin vot, în cadrul fiecărei părți, cu majoritate de 3/4 din numărul total al organizațiilor ce constituie respectiva parte."

2.La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) În cazul nerealizării consensului și nici a majorității de vot prevăzute la alin. (3) cu cel puțin 15 zile înainte de încetarea mandatului plenului în funcțiune, în cadrul fiecărei părți, fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național primește de drept câte un al doilea loc în Plenul Consiliului Economic și Social. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurența numărului de 15 locuri, se face prin consens."

3.La articolul 16, alineatul (2) se abrogă.

Art. II

Ultima modificare: Legea nr. 235/2016 · din 28.11.2016

(1)Mandatul membrilor Consiliului Economic și Social în funcțiune încetează de drept la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2)Organizațiile care nu au nominalizat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență persoanele care urmează să le reprezinte în cadrul Plenului Consiliului Economic și Social vor face nominalizări până la data încetării mandatului Plenului Consiliului Economic și Social în funcțiune.

(3)Cu excepția desemnărilor făcute de Guvern, toate celelalte părți își vor desemna reprezentanții pentru noul Plen al Consiliului Economic și Social până la data de 31 decembrie 2016.

(4)Fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național are de drept câte un loc în Plenul Consiliului Economic și Social. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurența numărului de 15 locuri, se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, repartizarea se face prin vot, în cadrul fiecărei părți, cu majoritate de 3/4 din numărul total al organizațiilor ce constituie respectiva parte.

(5)În cazul nerealizării consensului și nici a majorității de vot prevăzute la alin. (4) cu cel puțin 15 zile înainte de data prevăzută la alin. (3), în cadrul fiecărei părți, fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național primește de drept câte un al doilea loc în Plenul Consiliului Economic și Social. Repartizarea celorlalte locuri disponibile, până la concurența numărului de 15 locuri, se face prin consens.

Modificări aduse

A modificat 4 articole în 2 acte.

ActulIntrat în vigoareModificatAbrogatTotal
Legea nr. 248/20130112
OUG nr. 30/20162002

Legea nr. 248/2013 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 11Modificat alin. (3), alin. (3^1)30.06.2016Compară
Art. 16Abrogat alin. (2)30.06.2016Vezi textul

OUG nr. 30/2016 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. IIntrat în vigoare30.06.2016Vezi textul
Art. IIIntrat în vigoare30.06.2016Vezi textul