Ordonanță de urgență nr. 14/2016
OUG nr. 14/2016
Textul actului
Articolele I–II din 2 (pagina 1 din 1)
Art. I
Text inițial · din 12.05.2016
Articolul 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familii defavorizate în condițiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
a)copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b)venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare."
Art. II
Text inițial · din 12.05.2016
(1)Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și copiilor înscriși în învățământul preșcolar, precum și celor care urmează să se înscrie în anul școlar 2015-2016.
(2)Pentru copiii înscriși în învățământul preșcolar în anul școlar 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a stimulentului educațional sub forma tichetelor sociale de grădiniță este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Modificări aduse
A modificat 2 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| OUG nr. 14/2016 | 2 | 2 |
OUG nr. 14/2016 (2 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. I | Intrat în vigoare | 12.05.2016 | Vezi textul |
| Art. II | Intrat în vigoare | 12.05.2016 | Vezi textul |